Interviuri Business Tech

Traian Petric, APC by Schneider Electric: Viitorul infrastructurii de retail – rețele fiabile și centre de date edge

1 nov. 2022 3 min

Traian Petric, APC by Schneider Electric: Viitorul infrastructurii de retail – rețele fiabile și centre de date edge

Reading Time: 3 minute

Pentru a se menține profitabili, retailerii trebuie să învețe să valorifice tehnologia digitală și extraopțiunile asociate cu prezența în mediul online. Asta presupune o infrastructură IT mai robustă, nu neapărat în cloud.

de Traian Petric, director de vânzări, România şi Republica Moldova, APC by Schneider Electric

Perioada pandemică și cea postpandemică au modificat modul în care industria de retail interacționează cu consumatorii. Retailerii de orice tip nu se mai pot baza doar pe magazinele fizice pentru a-și crește vânzările. Consumatorii caută mai multe opțiuni de cumpărături, cum ar fi comanda online cu livrare la domiciliu, clic și colec­tare într-un punct de livrare sau navigarea online și cumpărăturile efective într-un magazin fizic. Pentru a se menține profitabili, retailerii, indiferent de anvergură sau de tipul de produse comercializate, trebuie să învețe să valorifice tehnologia digitală și extraopțiunile asociate cu prezența în ­mediul online.

Ofertă diversificată în magazin

Obișnuiți cu navigarea pe internet, clienții vor o ofertă cât mai diversă, dar și, la modul ideal, omogenă pe toate canalele. Or, pentru ca aceasta să funcționeze corect în condiții de eficiență financiară, magazinele trebuie să investească în tehnologii precum IoT, AR și AI. Ce nu poate exista fizic, la raft, din motive obiective, trebuie să existe sub o formă digitală, cât mai aproape de realitate, cu o infrastructură eficientă de livrare la domiciliu în spate.

Pe măsură ce clienții devin cumpărători mai inteligenți, spațiile de vânzare cu amănuntul trebuie să ofere mai mult decât o prezentare a produselor. Trebuie să ofere experiențe de brand memorabile și captivante. Aceste experiențe de brand pot fi asigurate fie prin componenta umană – consiliere, proiectare și design în magazin – fie prin noile tehnologii, cum ar fi realitatea augmentată și realitatea virtuală. Ne imaginăm deja magazine în care poți juca baschet în pantofii tăi noi. Sau oglinzi cu realitate augmentată care vă permit să încercați orice piesă vestimentară fără să mai fie nevoie să vă schimbați. Acest spațiu comercial reinventat va deveni un element de diferențiere la început, apoi va deveni indispensabil în viitor și va necesita o infrastructură IT mai robustă, nu neapărat în cloud.

Avantajele Edge

De ce edge computing și nu doar cloud? Cloud computing are multe beneficii, inclusiv cele vizând scalabilitatea și elasticitatea. Cu toate acestea, are limitări atunci când vine vorba de conectivitate la rețea și latență. Edge computing oferă performanțe și conectivitate mai fiabile pentru a menține sistemele operaționale chiar dacă rețeaua cade.

Pentru retailerii offline, aproape 90% din vânzările globale cu amănuntul aveau loc, anul trecut, încă, în magazine fizice. Din acest motiv, majoritatea investesc în conti­nuare în putere de calcul situată mai aproape de cumpărător. În configurația tradițională din magazinele specializate pe vânzarea cu amănuntul, infrastructura IT&C este, de obicei, compusă dintr-o cameră mică de server și case de marcat cu echipamente de alimentare de rezervă individuale UPS (alimentare neîntreruptă).

Noile configurații edge din magazine se vor concentra pe experiența digitală a clientului, iar acest lucru necesită noi aplicații edge care furnizează date relevante. Pentru aceasta, departamentele de IT ale retaile­rilor trebuie să se asigure că toate componentele digitale și fizice sunt integrate perfect – iar asta se rezolvă prin utilizarea edge. De asemenea, găzduirea acestor aplicații în edge poate îmbunătăți logistica, stocurile și gestionarea lanțului de aprovizionare pentru a reduce costurile.

Pe măsură ce solutiile de tip edge devin punctul critic de conectivitate pentru colectarea și analizarea pe loc a datelor, microcentrele de date vin și ele cu o infrastructură integrată preconfigurată plug and play. Aceste noduri edge sunt gestionate de la distanță, prin soluții software care permit personalului IT să mențină sistemele în funcțiune chiar și atunci când nu sunt la fața locului.

Tehnologie pentru a ține deschis 24/7

Nu este nimic mai rău în retail decât să pierzi un client tocmai când acesta a ajuns la casă. Indiferent dacă este online sau în magazin, clienții care renunță pentru că software-ul necesar pentru procesarea vânzărilor lor nu funcționează corect nu se vor grăbi să revină în același magazin sau nici măcar la același retailer. În ziua de azi, nu putem să ne permitem să ni se întâmple asta.

Noile tehnologii sunt necesare pentru a menține totul în funcțiune, 24/7. Tehnologii precum rack-urile de servere, UPS-urile, precum și instrumentele și soluțiile de management bazate pe cloud sunt, toate, elemente cheie pentru o arhitectură edge robustă. Iar de acum, la toate acestea se adaugă componenta eficienței energetice, eficiență care, în Schneider Electric, este baza tuturor inovațiilor și ofertelor către clienți.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 367 (17 octombrie – 17 noiembrie 2022). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: