Companii Analize

Un hub regional de business

9 oct. 2018 4 min

Un hub regional de business

Reading Time: 4 minute

Educație financiară încă de pe băncile școlii, creșterea și susținerea clasei antreprenoriale plus câțiva pași importanți ce țin de macroeconomie sunt câteva dintre piesele unui puzzle care ar putea așeza România mai bine pe harta businessului, crede Iulian Stanciu, CEO al eMAG. 

Iulian Stanciu BizBus

Peste 120 de milioane de euro, din care 65 de milioane pentru dezvoltarea unui centru logistic în județul Giurgiu, pe A1, de la kilometrul 18 la kilometrul 19, este planul de investiții nu doar anunțat, ci și derulat de eMAG pe parcursul acestui an. Un plan ambițios și foarte bine pus la punct, dar care nu mai surprinde pe nimeni, dat fiind că este orchestrat de un antreprenor cu viziune, care ne-a obișnuit cu mutări strategice.

L-am invitat pe Iulian Stanciu la o plimbare cu autobuzul Biz prin București ca să discutăm despre investițiile recente, logistică, dar și despre potențialul capitalei și al României de a deveni un hub regional de business. Deși pare un plan greu de pus în aplicare, Stanciu crede că România ar avea o șansă în această direcție, dacă va depăși trei bariere importante. Un prim “must” ar fi educația financiară timpurie, încă din școală, care ar putea dezvolta clasa de antreprenori. Apoi este nevoie de aderarea României la OECD, care ar ieftini banii și ar stimula investițiile și atragerea capitalului de risc și, nu în ultimul rând, va fi nevoie de creșterea în indexul MSCI, index în care România este acum clasificată cu statutul de economie periferică. Trecerea în etapa următoare, cea de economie emergentă, este cea care ar putea schimba radical lucrurile.

În plus, mai este ceva important pe care România ar putea să-l facă pentru creșterea în regiune: susținerea campionilor de business, a companiilor care au sediul central în România, fie că au sau nu acționariat integral românesc, astfel încât să poată atrage capital din afară care să ajute la creșterea businessului. În plus, dacă vrem ca țara să se dezvolte, companiile locale trebuie încurajate să depășească temerile pe care le au și să se extindă în afara granițelor. “Susținerea campionilor de business ar trebui să fie prioritate națională și este un subiect care într-o societate atât de divizată cum este societatea noastră ar putea, într-un fel, uni”, crede CEO‑ul eMAG. Un rol important în acest sens l-ar putea juca organizațiile de business dacă se vor coaliza pentru a susține și mai bine cauza mediului privat în fața autorităților statului.

Logistica în București

Cu un business de peste 4 miliarde de lei, care prin natura profilului de activitate este strâns dependent de logistică, Iulian Stanciu este unul dintre managerii în măsură să creioneze peisajul logisticii bucureștene. Aceasta include, pe de o parte, businessul de curierat și, pe de altă parte, spațiile de depozitare, care în București au ajuns în prezent la un grad de ocupare de peste 95%. Ce înseamnă acest procent? Simplu, nu există suficiente spații din lipsa capitalului și a infrastructurii pentru camioane și tiruri. Lipsa acestei infrastructuri duce la o concentrare a spațiilor pentru depozite la câteva zone. În plus, din cauza retrocedărilor, terenurile sunt fragmentate, iar accesul la rețele de energie, electricitate este anevoios.

Pe zona de curierat, acum 7 ani 90% din piață era axată pe zona de B2B. Zona B2C a început să se dezvolte odată cu creșterea e-commerce-ului, ajungând în momentul de față la aproximativ 70% din piața de curierat. Zona de B2C a venit însă cu provocări foarte mari, printre care nevoia de centre de sortare mari, de mai mulți curieri și de foarte multe investiții în tehnologie, iar odată cu livrările în aceeași zi sau în câteva ore provocările au crescut și mai mult. Pe piața de curierat locală șeful eMAG vede o dezvoltare inegală. Pe de o parte, există FAN Courier, care a investit foarte mult și se vede de la felul cum arată mașinile la modul cum se face sortarea și la tehnologia din spatele businessului. Pe de altă parte, este Poșta Română, care, deși are infrastructură, vreo 7.000 de oficii în toată țara, a ratat multe oportunități de dezvoltare. Între aceste două extreme, sunt celelalte companii de curierat, care au investit destul de puțin și s-au concentrat mai degrabă să consolideze piața, iar calitatea serviciului nu s-a îmbunătățit. Așa a luat naștere nevoia eMAG de a cumpăra o firmă de curierat și de a o dezvolta, lucru pe care l-a făcut anul trecut prin preluarea pachetul majoritar de acțiuni al Sameday Courier.

Potențialul industriei de logistică în România este unul foarte mare, crede Iulian Stanciu: “Suntem la început cu dezvoltarea, având în vedere că e-commerce-ul crește cu 35% – 40% de la an la an și, în mod evident, lucrurile merg mână în mână. Odată ce spațiile de depozitare vor fi mai multe, mai flexibile și vor apărea și mici depozite în oraș, vor crește și businessurile de curierat și e-commerce”.

Investiție cu impact regional

Centrul logistic eMAG din județul Giurgiu, dezvoltat cu o investiție de 65 de milioane de euro, va fi inaugurat în octombrie, când vor fi dați în folosință 80.000, apoi încă 20.000 mp, în luna decembrie. Depozitul va fi unul regional și este dedicat produselor medii și mari. Spre finalul anului viitor, eMAG va începe construcția unui al doilea depozit, pentru produse de mici dimensiuni, cu multe platforme în interior. În total, în cele două depozite vor fi angajați în jur de 4.000 de oameni, care se vor alătura echipei actuale, de 5.000 de oameni, la nivel de grup. Suprafața totală pentru dezvoltarea acestui proiect este de 600.000 mp. 

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: