Analize Lifestyle Stiri Tech

Cum se schimbă vechile obiceiuri de consum odată cu izolarea la domiciliu

26 mart. 2020 < 1 min

Cum se schimbă vechile obiceiuri de consum odată cu izolarea la domiciliu

Reading Time: < 1 minut

Oameni de știință și arte, antreprenori sau sociologi, cu toții spun că lumea nu va mai fi la fel după pandemia de coronavirus. Dar lumea deja s-a schimbat. O vedem cu toții, zi de zi, pe măsură ce se scurge timpul petrecut acasă, în izolare. De la relațiile sociale până la consum. De media, alimente sau tabieturi.

Comunicațiile, internetul au devenit vitale în timpul petrecut la izolare, sunt practic conexiunile noastre cu exteriorul, de la legăturile cu rudele „sechestrate” de criză la două cartiere distanță, cu cumpărăturile sau cu știrile de ultimă oră cu evoluția pandemiei sau servicii de telemedicină. Chiar dacă petrecem acum timp acasă mai mult decât în jinduirile conversaționale de până acum câteva săptămâni, muzica nu mai este fondul sonor care domină ambientul. Radio-ul cu multe reprize de știri, analize, comentarii, ascultat online, a crescut foarte mult în ultima vreme, în timp ce streaming-ul de muzică este în continuă scădere.

Dacă statistica de la BBC arată o creștere cu 20% a audiției, săptămâna trecută, Spotify, cel mai popular serviciu de streaming muzical din lume, spune că a pierdut 10% din trafic. În vremuri de criză, totul se schimbă. 

Desigur, la aceste statistici nu contribuie doar comportamentul de consum media/entertainment de acasă, ci și faptul că multe companii de pe glob și-au trimis angajații acasă, magazine sau mall-uri au tras obloanele, temporar, toate aceste fiind locuri unde serviciile de streaming muzical erau intens utilizate.

© Syda Productions | Dreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: