Stiri

Vedete ale atletismului mondial se vor întrece la Brașov Running Festival

27 mart. 2023 3 min

Vedete ale atletismului mondial se vor întrece la Brașov Running Festival

Reading Time: 3 minute

În luna septembrie, Brașov devine capitala atletismului mondial, cu ocazia Brașov Running Festival, un eveniment sportiv care va cuprinde atât curse dedicate amatorilor, cât și două curse certificate, dedicate atleților profesioniști

Brașov Running Festival, singura și prima competiție de alergare pe șosea din România certificată World Athletics Elite Label, dar și unica de acest fel din zona de Sud-Est a Europei, lansează cea de-a treia ediție și dă startul înscrierilor.

Evenimentul va avea loc la Brașov, în cartierul Coresi, în perioada 9 – 10 septembrie 2023. Acesta va cuprinde curse dedicate amatorilor, dar și două curse certificate dedicate atleților – profesoniști tRUNsylvania International 10K și European Road Mile.

„Brașov Running Festival se apropie de încă o ediție și suntem mândri că, deja, acest eveniment devine o tradiție nu doar pentru zona de centru a țării, cât și la nivel național și chiar pentru atleții și pasionații de alergat de peste hotare. Ca și în anii anteriori, vedeta competiției va fi cursa tRUNsylvania International 10K, feminin și masculin, unde, și de această dată, se vor alinia la start atleți din Top 20 mondial”, a declarat Daniel Santa, directorul competiției.

Potrivit afirmațiilor sale, Brașov Running Festival a devenit, încă de la prima ediție, un eveniment relevant pe harta mondială a atletismului. Certificarea Elite Label, acordată de World Athletics (Federația Internațională de Atletism) confirmă nivelul de organizare de top, competiția de la Brașov fiind alături de doar alte 20 de astfel de evenimente sportive la nivel european. De asemenea, evenimentul a pus deja Brașovul pentru prima dată pe harta internațională a atletismului, fiind membru al AIMS – The Association of International Marathons and Distance Races.

„Traseul ales pentru desfășurarea cursei de profesioniști tRUNsylvania International 10K s-a dovedit a fi unul dintre cele mai rapide din lume, plasând Brașov Running Festival pe locul 10 în rândul celor mai performante curse de alergare pe șosea din lume în 2022, surclasând curse celebre precum cele din New York, Boston, Madrid, Roma, Istanbul sau Paris. Acest aspect face ca evenimentul să fie unul extrem de dorit de către mari atleți ai lumii care își doresc să doboare noi recorduri”, a mai spus Daniel Santa.

De altfel, în ediția anterioară, 3 din cele mai rapide 10 rezultate pe 10 KM din toate timpurile au fost realizate în cadrul cursei de la Brașov, iar recordul mondial la proba feminină de 10 KM a fost ratat pentru doar 6 secunde. 

Evenimentul din acest an va cuprinde și o cursă dedicată special atleților profesioniști europeni, pe un traseu de 1 milă – European Road Mile. Ca și în edițiile anterioare, premiile oferite alergătorilor profesioniști din cele două curse dedicate vor însuma peste 50.000 de dolari. 

În ceea ce privește întrecerile pentru amatori, acestea vor fi dedicate atât adulților, cât și juniorilor (restricționat pers. născute după 1 ian. 2007) și copiilor (restricționat pers. născute după 1 ian. 2010 / 2012). Astfel, în prima zi a competiției vor avea loc competițiile pentru juniori și copiii, de 3.000 M, 1.200 M și 800 M, cât și o cursă dedicată exclusiv femeilor (Cursa feminină pe tocuri).  În cea de-a doua zi a evenimentului vor avea loc cursele de amatori de 5 si 10 KM, dar și cea dedicată persoanelor aflate în scaun cu rotile.

”Brașov Running Festival este mai mult decât o competiție sportivă. Este locul care reunește atleții de top, care luptă pentru a doborî recorduri, dar și locul în care copiii, tinerii și adulții amatori au șansa de a alerga într-un cadrul organizat conform celor mai înalte standarde mondiale. Mai mult de atât, Brașov Running Festival este o ocazie de a aduce aproape mii de spectatori care pot lua parte la concerte și activări inedite”, a subliniat Daniel Santa. Anul acesta, Brașov Running Festival își propune să reunească peste 30.000 de spectatori din întreaga țară, dar și de peste hotare, iar competiția va putea fi urmărită live pe întreg mapamondul.

Array

Articole pe aceeași temă: