Interviuri CSR

Zuzanna Kurek, One United Properties: Noul urban sustenabil

2 aug. 2022 5 min

Zuzanna Kurek, One United Properties: Noul urban sustenabil

Reading Time: 5 minute

Sustenabilitatea se leagă de ideea de a face afaceri în mod responsabil, iar One United Properties o dovedește cu fiecare nou proiect de regenerare urbană.

Zuzanna Kurek, Manager Relația cu Investitorii și membru al ESG al One United Properties, explică de ce este important să construiești sustenabil și care sunt beneficiile dezvoltărilor verzi pentru comunitate.

Ce înseamnă să construiești sustenabil și de ce e important?

A construi sustenabil înseamnă să oferi dezvoltări ecologice, construite ­pentru a rezista în timp și pentru a oferi clienților un mediu sigur și sănătos. Aceste caracteristici sunt exact cele prin care se distinge brandul One pe piață și reflectă principiile pe care a fost construit One United Properties.

În calitate de dezvoltator, ne asumăm responsabilitatea pentru mediul în care trăim, pentru microorașele pe care le creăm și pentru oamenii împreună cu care construim afacerea. În fiecare an, One United Properties investește în reducerea impactului negativ și în optimizarea parametrilor de ­mediu ale dezvoltărilor sale. Conduși de această idee, am lansat la începutul acestui an un parteneriat cu Veolia cu scopul de a aduce la viitoarele noastre dezvoltări: One Lake District, One High District, One Lake Club și One Peninsula cea mai avansată și ecologică sursă de ­energie – pompele de căldură geotermală. Sperăm că acest parteneriat va stabili un nou trend în ceea ce privește construcțiile sustenabile în România.

Care sunt practicile ESG încorporate în strategia companiei?

Strategia noastră de sustenabilitate este ancorată în Obiectivele de ­Dezvoltare Durabilă ale Națiunilor Unite (ODD), colecția de 17 obiective globale interconectate, concepute ca un plan pentru a obține un viitor mai bun și mai durabil pentru toți. Ca parte a strategiei noastre de sustenabilitate, am identificat nouă ODD la a căror realizare putem contribui.

În ceea ce privește mediul înconjurător, ne concentrăm în primul rând pe construirea de clădiri care să reziste, folosind materiale de calitate care sunt făcute să treacă testul timpului. Investim în soluții inovatoare de gestionare a energiei, a apei și a apelor uzate, care îi ajută pe clienții noștri să reducă costurile viitoare, asigurând în același timp o gestionare responsabilă a deșeurilor – atât în etapa de construcție, cât și după livrarea către client. Investim în soluții energetice inovatoare, cum ar fi pompele geotermale, pentru a construi clădiri independente din punct de vedere energetic sau lifturi cu recupe­rarea energiei în clădirile de birouri, pe care chiriașii noștri le pot găsi în One Cotroceni Park Office.

One Floreasca City
One Floreasca City

Nu în ultimul rând, construim dezvoltări moderne și accesibile. Acolo unde infrastructura lipsește, o dezvoltăm noi înșine – așa cum a fost în cazul One Floreasca City, unde am investit 2 milioane de euro în refacerea intersecției pentru fluidizarea și decongestionarea traficului și în modernizarea spațiului public. Oriunde construim, ne asigurăm că infrastructura rutieră este în benefi­ciul întregului cartier, dar promovăm și deplasările pietonale, cu bicicleta și trotineta.

One United Properties a fost pionierul conceptului de dezvoltare cu destinație mixtă în România, fiind cel mai important jucător pe acest segment din țară. Dezvoltările cu destinație mixtă acționează împotriva tendințelor de construire a orașelor în expansiune și, în schimb, ajută la crea­rea unor comunități incluzive și conectate. În zonele cu destinație mixtă, locuitorii pot găsi locuințe, restaurante, servicii, școli, spații verzi, facilități culturale și de divertisment și multe ­altele. În strategia de achiziționare a ­terenurilor, One United Properties se concentrează întotdeauna pe identificarea unor suprafețe mari de teren unde pot fi concepute proiecte multifuncționale la scară urbană..

Care sunt beneficiile dezvoltărilor verzi pentru comunitate?

În legătură cu impactul nostru social, în ultimii ani, One United Properties s-a concentrat pe promovarea conceptului de dezvoltări cu destinație mixtă, precum și pe regenerarea și revitalizarea zonelor ­urbane, oferind dezvoltări de referință care sunt încorporate în peisajul urban.

Exemple de astfel de proiecte includ One Floreasca City, livrat anul trecut, precum și One Cotroceni Park, unde prima fază a componentei de birouri a fost livrată la sfârșitul anului trecut, urmând ca cea rezidențială să fie livrată în 2024.

Prin dezvoltarea de clădiri cu destinație mixtă, One contribuie la construirea unor comunități mai sănătoase și la reducerea amprentei de carbon a cartierului. Prin limitarea utilizării mașinilor și a aglomerației de pe străzi și, de asemenea, prin promovarea deplasărilor pietonale și cu bicicleta, comunitățile cu utilizare mixtă minimizează poluarea aerului și promovează conservarea energiei.

Dezvoltările cu destinație mixtă plasează spațiile rezidențiale, recreative și comerciale în proximitate, unde rezidenții pot merge pe jos, cu bicicleta sau pot folosi transportul public pentru a se deplasa oriunde au nevoie să meargă – mutând accentul designului urban dinspre mașini spre oameni. Deținând dezvoltările cu destinație mixtă ale One United Properties, Bucureștiul câștigă noi spații ­publice.

Dezvoltarea de referință în acest sens este One Floreasca City, care integrează componenta rezidențială, de birouri și comercială ­într-o singură locație. One United Properties se află în prezent în proces de dezvoltare a mai multor dezvoltări cu destinație mixtă. Una ­dintre aceste dezvoltări este One Cotroceni Park, cel mai mare proiect de regenerare urbană din România, care are la bază fosta platformă industrială Ventilatorul și care va aduce un plus de valoare întregului cartier Cotroceni din București, extinzând liniile orașului.

O altă dezvoltare care protejează patrimoniul urban și care, în același timp, regenerează zona va fi One Athénée, achiziție care a fost anunțată în septembrie 2021 și care va fi supusă unei restaurări amănunțite, livrând un mix între componenta rezidențială și cea comercială, chiar în inima Bucureștiului, lângă Ateneul Român.

Sunteți născută în Polonia, ați studiat în Olanda. Care este ­amprenta de sustenabilitate care ar putea fi împrumutată cu ­succes și la noi în țară?

Cred că, dacă ne uităm la Polonia, din partea dezvoltatorilor, conceptul de destinație mixtă, precum și de reabilitare urbană a clădirilor abandonate a fost bine înțeles încă de acum două decenii, când au fost lansate primele proiecte de acest gen, în urma unor investiții semnificative.

Cred că dezvoltatorii din Polonia au înțeles foarte devreme, urmând modelele altor orașe, în primul rând, aș spune Berlinul, că toate aceste clădiri readuse la vechea glorie, cu un nou scop social, găzduind astfel spații comerciale și de vânzare cu amănuntul, pot deveni repere ale orașului. Aceasta este, de asemenea, ambiția noastră cu proiecte precum One Gallery, fosta fabrică Ford.

Pe de altă parte, Țările de Jos pot oferi administratorilor locali de active și fondurilor de pensii orientări excelente în ceea ce privește integrarea criteriilor ESG în deciziile de investiții. Țările de Jos nu se află încă la nivelul țărilor nordice, care sunt lideri pe acest segment al investițiilor responsabile, dar sunt totuși cu mult înaintea României. Aspectul important care merită menționat este faptul că în România sunt prezente fonduri olandeze, care gestionează capitalul viitorilor pensionari români și nu numai, prin urmare, observăm că aceste fonduri au preponderent cea mai mare atenție la investițiile sustenabile.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 365 (18 iulie – 15 septembrie 2022). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: