Adevăratul MBA în business vine din greșeli

A plecat în SUA la 15 ani și spune că acolo s-a călit și a învățat să nu renunțe. Dar adevăratele lecții de antreprenoriat le-a învățat din greșelile făcute în România. După ce a pierdut peste 1 milion de euro investiți în imobiliare și construcții în perioada de boom, Marcelus Suciu, fondatorul Marty Restaurants, a înțeles că trebuie să rămână focusat pe domeniul care îi place – industria ospitalității.

Marcelus Suciu, CEO și fondator al Marty Restaurants

Ce lecții de antreprenoriat ați învățat în America?

Am plecat la 15 ani și jumătate, iar primii ani au fost foarte foarte grei. Am plecat singur, cu 300 de dolari în buzunar, într-un program de exchange. În ’92 era incert încotro merge România și părinții s-au gândit că, deși eram necopt, era mai bine pentru mine să plec. Nici limba engleză nu o știam foarte bine. A fost o îmbrățișare a necunoscutului! Și în antreprenoriat este foarte important dacă ai aversiune la risc sau îmbrățișezi necunoscutul și riscul.

Dacă ești construit de natură să fii prea analitic, să controlezi totul și nu poți face următorul pas, antreprenoriatul nu este pentru tine!  Dacă ești o fire mai liberă, mai curioasă, antreprenoriatul este foarte fain. Pentru mine cred că atunci s-au format anumite trăsături de caracter care m-au pregătit pentru antreprenoriat.

A fost o călătorie în necunoscut. Eram aruncat într-o cultură nouă, unde nu aveam pe nimeni, nu contam, nu aveam backup. Eram o “pradă” ușoară pentru colegii de liceu, iar adolescenții la vârsta aceea pot fi chiar cruzi în anumite situații. Un an mi-au făcut viața un coșmar și asta a fost tot o pregătire pentru antreprenoriat, unde nu trebuie să renunți. Cel mai simplu era să renunț și să vin acasă cu coada între picioare. Dar m-am călit să răzbesc – am îndurat și am rămas acolo. Și asta este o trăsătură a antreprenorului – să nu renunțe când dă de greu, pentru că vor fi multe obstacole în calea lui. Dacă nu ai tărie de caracter, poți să renunți cu câțiva pași înainte de victorie.

Care a fost primul pas în antreprenoriat?

După anii de liceu în Nebraska, am continuat cu facultatea în San Francisco, California, și nu învățam în bibliotecă, ci în restaurante, în cafenele sau în bistrouri. Îmi plăcea ritmul acela al vieții care se simte într-o cafenea, acel white noise. În 2000, când am terminat fa­cultatea și m-am întors acasă, în Cluj erau 6-7 restaurante, baruri. Un fel de cârciumi, ca niște fosile, cu canapele afumate de catifea, cu plante moarte în geam. Ospătarii nu aveau nicio conexiune cu clientul – erau înțepeniți, în cămașă albă și vestuță neagră. Parcă eram într-o piesă de tea­tru, nu era nimic autentic. Și am zis că se poate mai bine, că era nevoie de o altă suflare.

Am decis, împreună cu fratele meu și un investitor american, să deschidem o brutărie și primul restaurant Marty Cafe. Avea 45 de metri pătrați și erau doar patru mese, dar veneam cu un suflu nou. Era inundat de lumină și totul era deschis, transparent, curat. Am folosit culori atrăgătoare în amenajare, bucătăria era la vedere – pizza se făcea în fața ta, vedeai cum se pregatesc băuturile la bar. Pentru anul 2000 era o revoluție în materie de ospitalitate și am avut un succes nebănuit.

Piața era pregătită pentru altceva.

Da. Și am zis că dacă primul restaurant a prins, iar clujenii sunt dornici de ceva nou, putem să riscăm. Am luat un credit de 50.000 de dolari și am adăugat toți bani până la circa 90.000 de dolari. Atunci am construit de la zero – am cumpărat pământ și am ridicat un local de 550 de metri pătrați, o suprafață generoasă. Tot Marty Cafe se numea și am păstrat designul deschis – cu multă lumină și culori plăcute. Era altceva și locul vuia de viață. Targetul nostru erau tinerii și meniurile erau gândite pentru ei. Au fost momente faine.

“Trebuie să pornești ca un tren, ca să obții acea inerție, acea forță care te face să treci mult mai ușor peste obstacole.”

Dincolo de fler, v-au ajutat și cărțile de business citite?

Școlarizarea este o com­ponentă crucială în dezvoltarea fiecărui antreprenor, dar depinde și ce citești. Dacă stai în cumpănă și spui: “Încă nu sunt pregătit, trebuie să mai fac un studiu, un business plan, să mai aprofundez”, niciodată nu o să fii pregătit! Trebuie să pornești ca un tren, ca să obții acea inerție, acea forță care te face să treci mult mai ușor peste obstacole. Asta spune și John Maxwell, care este un model în leadership – dacă ai un tren de sute de tone staționat și pui în fața lui, pe șine, o bucătă de metal, acea bucățică de metal ține trenul în loc. Dar dacă trenul merge cu 120 de km/oră, spulberă un zid pe care îl întâlnește în față. Trebuie să pornești și să prinzi acea inerție, momentul potrivit. Pentru noi, acel moment a fost primul restaurant Marty Cafe. Am văzut cum a fost primit de clujeni și am dat drumul “trenului”.

A fost nevoie de sisteme de susținere, de suport, de control și este bine ca acestea să le ai la nivel teoretic, pregătite din cărți. Pentru că dacă pornești trenul și nu știi cum să îl conduci, nu faci nimic. Partea teoretică este baza, dar este nevoie de nebunia, de energia antreprenorului care spune: “Gata, mă avânt!”. A celui care înțelege că este o aventură, o călătorie în necunoscut, care înțelege că adevărata învățare se va întâmpla în timpul călătoriei.

Marty Restaurants a investit circa 500.000 de euro în unitatea deschisă în București, în centrul comercial Sun Plaza

Ați făcut și greșeli în această călătorie?

O, Doamne! Este o aborda­re greșită să căutăm oameni perfecți. În conferințe, în business meeting-uri toți discută doar despre succes și nu vorbesc despre greșeli. Cred că este o abordare limitativă, pentru că adevăratul MBA, docto­rat, în business vine din greșeli.

Când ai succes, e o încununare faină a unei munci sau s-ar putea să fi fost la momentul potrivit în locul potri­vit într-un context potrivit. Un produs sau serviciu al tău poate să fie luat de val, de piață și să fie ridicat, iar tu să îți arogi succesul, deși aportul tău e mic. Pe când într-o greșeală ești forțat să stai față în față cu propria persoană, cu propriile decizii și să faci o introspecție, o analiză obiectivă, sinceră și tranșantă – ce s-a întâmplat? Unde am greșit? Cât a mers bine și de ce am greșit? Nu să arăți cu degetul sau să găsești un țap ispășitor, cum se poartă la noi.

Avem o aversiune față de greșeală, credem că vor râde oamenii, așa că acoperim greșelile. Din punctul meu de vedere, trebuie să îmbrățișezi greșeala, pentru că va fi cel mai bun învățător pe care îl poți avea. Dar dacă treci repede peste și te comporți ca și cum nimic nu s-a întâmplat, nu înveți nimic și riști să o repeți.

Ați avut astfel de momente de introspecție?

Absolut! Când am devenit lacomi și defocusați de pe traiectoria noastră, pentru că fiecare antreprenor are un drum, o direcție. În 2007 – 2008, văzând efervescența din zona imobiliară, am zis să intrăm și noi, să mâncăm din această plăcintă. Am investit și banii noștri, am luat și credite și am cumpărat pământ să facem și noi dezvoltări imobiliare, unde se făceau bani peste noapte. Am investit într-un moment în care nu trebuia să investim.

Ne-am schimbat focusul, prioritățile, resursele, ca să intrăm într-un domeniu în care nu aveam nicio pregătire. Am intrat cu un singur scop – să facem bani! Partea de ospitalitate o facem din inimă, este o extensie a personalității noastre. A fost o lecție clară pentru noi – să nu pornim un business ca să facem profit. E greșit. Facem profit pentru că facem ceea ce credem, ce ne atrage și cu o execuție perfectă. Profitul este o consecință. Nu începi o afacere cu un unic scop – să faci profit. A fost o mare greșeală că am intrat pe piața imobiliară, o greșeală de 500.000 – 600.000 de euro.

Și ați învățat din greșeli?

Una e să faci greșeli, alta e să înveți din greșelile tale și în al treilea rând nu trebuie să repeți greșelile. Noi le‑am făcut pe toate – am făcut greșeli, nu am învățat din ele și le-am și repetat! Am intrat într-un business adiacent construcțiilor. Am adus din America tehnologie ca să turnăm marmură compozită și un tip de piatră artificială. Am turnat obiecte sanitare prin vibrare, prin polimerizare. Nu este un material natural, dar nici plastic, este un compozit, un hibrid. Am fost cu 10-12 ani înaintea pieței. Am falimentat în 2006 și am pierdut și atunci circa 500.000 de euro.

Am făcut multe greșeli. Și, pri­vind în urmă, în momentele acelea ziceam că s-a terminat. Apoi mi-am dat seama că toate greșelile au avut un rol clar, ca acum să ne ajute să stăm focusați – să facem ce facem noi cel mai bine și să știm de ce facem ce facem. Suntem într‑un business al ospitalității, de restaurare a minții, trupului și sufletului. Oamenii nu vin la noi să își potolească foamea. Aceasta este o componentă. Oamenii vin la noi să se simtă bine. Vor să se simtă importanți, să fie tratați cu respect. Trăim într‑o lume destul de negativistă, agitată, agresivă și oamenii caută o fereastră, să uite de probleme pentru o jumătate de oră sau o oră, cât stau la noi. Noi le punem zâmbetul pe față, asta e credința mea în businessul acesta. Asta înseamnă ospitalitate.

În primăvară ați deschis un restaurant în București. V-ați aruncat din nou în necunoscut?

Clujul ne apreciază pentru ce facem, iar extinderea în București a fost un pariu nou. Nu poți să fii pregătit total, dar am făcut studii de piață. Începutul a fost timid, nu mă ascund, dar și așteptările noastre erau mari. Nu ne grăbim, mergem pas cu pas, știm că lucrurile bune vin către cei care așteaptă.

Construim relații om cu om, pentru că în București oamenii nu ne știu așa cum ne cunosc cei din Cluj. E ca un business nou și ne dă șansa să vedem cum este piața din sudul Bucureștiului. Dar credem că o să fie o poveste frumoasă. Nu am venit în București doar pentru un resturant, vrem să avem mai multe, pentru că piața are potențial. Dar nu ve­nim cu aroganță, venim cu ce avem noi mai bun și încercăm să ne conectăm cât mai bine cu clienții din București. Aceasta este atitudinea cu care intrăm pe piață.

Cum este piața din București față de cea din Cluj?

Mai efervescentă, mai colorată, mai dinamică. Este o piață devoltată, destul de matură. Oamenii nu stau așa mult cu un local – dacă merge, merge, dacă nu merge, schimbă conceptul sau relochează restaurantul. Noi, la Cluj, parcă suntem mai molcomi, mai liniștiți. Ca anvergură, piața din București este mult peste cea din Cluj. Cifrele sunt impresionante.

Câte restaurante vreți să deschideți în București?

Fără să plictisim piața, cred că putem deschide trei restaurante, în următorii 2-3 ani. Poate chiar mai repede.  Am învățat din anumite greșeli… Eu nu le spun probleme, ci oportunități în așteptare. Tre­buie să te recalibrezi pentru piața din București. Pe piața de ospitalitate din București nu există zonă virgină. Până la urmă este o luptă pentru a câștiga încrederea clienților și asta necesită timp. Suntem pregătiți pentru o creștere organică, pas cu pas, decât să ai 10 locații într-un an și să nu ai o structură de suport în spate și să cadă totul ca la domino.

Afaceri de 12 milioane de euro anual

Cifra de afaceri generată de business-urile din grupul Marty a ajuns la 12 milioane de euro anual.

Lanțul de restaurante Marty – cu șase unități în Cluj-Napoca și un restaurant în București, deschis în aprilie

Bujole – un bistro cu aer franțuzesc, primul restaurant clujean inclus în ghidul gastronomic internațional Gault & Millau.

Olivo Cafe & Bistro – local cu specific mediteranean, “o reverență făcută bucătăriei mediteraneene”, cum spune Marcelus Suciu.

Prăjitoria de cafea Olivo – se mândrește cu titlul de prima prăjitorie de cafea de specialitate din Transilvania și cu tipurile diferite de cafea din Etiopia, Kenya, Brazilia, Columbia și Costa Rica,  proaspăt prăjită în fiecare zi.

Narcoffee Roasters – un concept de cafenele de specialitate fondat de Marcelus Suciu împreună cu Dan Isai, fondatorul Salad Box.

Interviu publicat în revista Biz nr. 325