Finanțe Stiri

Alpha Bank și-a sporit cu 16% portofoliul de credite pentru microîntreprinderi și companii mici

26 mai 2021 2 min

Alpha Bank și-a sporit cu 16% portofoliul de credite pentru microîntreprinderi și companii mici

Reading Time: 2 minute

Portofoliul de credite al Alpha Bank Romania s-a situat la 2,6 miliarde euro la finalul primului trimestru, în scădere cu 1,7% față de anul trecut. În aceeaşi perioadă, depozitele clienților au crescut cu 1%, până la 2,6 miliarde euro.

Profitul înainte de impozitare (PBT) s-a situat la 1,4 milioane euro, în scădere față de aceeași perioadă a anului precedent, ca urmare a scăderii ratelor de dobândă. Cu toate acestea, creșterea accelerată a comisioanelor nete, coroborată cu reducerea semnificativă a costului riscului, a atenuat parțial presiunea asupra veniturilor nete din dobânzi și, implicit, a profitului.

Avans pe zona IMM și a creditelor pentru locuințe

Banca și-a intensificat activitatea comercială pe segmentele creditelor pentru locuințe și creditelor acordate microîntreprinderilor și companiilor mici.

Datorită succesului înregistrat de programul IMM Invest, cererea de finanțare în rândul IMM-urilor a rămas ridicată. Astfel, portofoliul Alpha Bank România de credite acordate microîntreprinderilor și întreprinderilor mici a avut o creștere anuală de 16%.

Dată fiind dinamica robustă a pieței imobiliare, banca a înregistrat cea mai bună performanță trimestrială din punct de vedere al vânzării de credite pentru locuințe în peste un deceniu.

Creșteri pe digital și online

Alpha Bank a continuat să susțină activ tranziția clienților către soluții de plată digitale. Astfel, banca a continuat dezvoltarea soluției inovatoare de acceptare a plăților Alpha PhonePOS.

Astfel, banca a lansat tehnologia PIN-On-Glass, o premieră pe piața bancară locală. Din ce în ce mai mulți comercianți integrează Alpha PhonePOS în operațiunile lor.

Pe piața de comerț online, soluțiile de e-commerce ale Apha Bank destinate atât comercianților mari, cât și celor mici au dus la dublarea valorii totale a plăților procesate în ultimele douăsprezece luni.

Banca promovează responsabilitatea față de mediu și eficiență energetice, astfel că a aderat la Energy Efficient Mortgage Label, o referință globală folosită în cadrul inițiativei Energy Efficient Mortgage. Energy Efficient Mortgage Label este o etichetă ce identifică în mod clar și transparent acele credite ipotecare acordate pentru finanțarea clădirilor eficiente din punct de vedere energetic. Alpha Housing Green a fost înregistrat sub aceasta etichetă. 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: