CSR

Dana Dobrescu: Brandurile sustenabile vor fi cele care se vor impune pe termen lung

4 iun. 2013 2 min

Dana Dobrescu: Brandurile sustenabile vor fi cele care se vor impune pe termen lung

Reading Time: 2 minute

Ce inseamna CSR-ul in viziunea Danei Dobrescu, Communications Manager in cadrul Unilever South Central Europe, aflam in randurile de mai jos. Lectura placuta! 

Cum ai ajuns sa lucrezi in domeniul CSR?
Primul meu proiect in domeniul relatiilor publice a fost acum 9 ani, chiar in domeniul CSR, in cadrul unui proiect educational pentru copiii din ciclul primar, despre alimentatia sanatoasa. Si intamplarea face ca, aici, la Unilever, sa fim implicati intr-un proiect similar, impreuna cu aceeasi agentie, PRAIS Corporate Communications, care dezvolta proiectul “Si eu traiesc sanatos!”. Desigur, fiind primul meu proiect, a fost de suflet. In cadrul acestui proeict, eu avand background in mass media, am fost implicata in editarea textelor pentru manualele adresate copiilor si pentru materialele de presa si am lucrat cu mare placere. Consider si acum ca a fost o sansa pentru mine sa imi dezvolt cunostintele si abilitatile de om de PR implicandu-ma in diverse proiecte, de la organizare de evenimente, la media relations, comunicare interna si CSR, pentru ca am avut o perspectiva corecta si complexa asupra a ceea ce inseamna fiecare activitate si a modului in care acestea se incadreaza in strategia globala de comunicare a unei companii. Cred cu tarie ca activitatile de CSR trebuie sa isi faca loc in strategia fiecarei companii  – acum, in contextul actual, sub umbrela mai generoasa a sustenabilitatii.

Ce faci tu la birou, care sunt preocuparile majore de pe agenda ta de business (dincolo de mail-uri si intalniri)?
E adevarat, mailurile si intalnirile ocupa o buna parte din timp, dar toate acestea se leaga de activitatile mai complexe de la birou, cum ar fi dezvoltarea strategiei si a campaniilor aferente si, desigur, implementarea acestor campanii, fie ca sunt dezvoltate la nivel global si noi le adaptam la nivel local, fie sunt concepute aici, de echipa noastra, atat pentru publicurile externe, cat si pentru publicul nostru intern. Cea mai importanta campanie pe care o avem in acest an si pe care am initiat-o in 2012 este sa comunicam despre Planul Unilever pentru un stil de viata durabil (Unilever Sustainable Living Plan). Comunicand despre initiativele noastre, implicit contribuim la includerea sustenabilitatii pe agenda publica din Romania, fie ca vorbim despre factori de decizie, despre mass media sau despre consumatori. Credem cu tarie ca businessurile de succes trebuie sa se gandeasca si la provocarile majore ale omenirii si ca pot fi initiatorii schimbarii. Iar sustenabilitatea este si o buna strategie de business, fiind o oportunitate de a creste cifra de afaceri.

In cazul in care planurile tale de cariera pe termen mediu si lung raman in acest domeniu: ce ai vrea sa te faci cand cresti mare?
Imi doresc sa stiu sa acumulez experienta si cunostinte in mod judicios, pentru a fi un foarte bun profesionist.

Interviu realizat de Dragos Tuta, Managing Partner, The CSR Agency.

Versiunea integrala a interviului o puteti gasi pe pe blogul sau.

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: