Companii Management Stiri

Elena Pap, prima femeie director regional al grupului Up2 min

10/09/2019 2 min read

Elena Pap, prima femeie director regional al grupului Up2 min

Reading Time: 2 minute

Elena Pap a fost numită director regional în cadrul grupului Up România. Director general al Up România timp de 15 ani, Elena Pap va adăuga aceastei poziții noua funcție de director regional pentru România, Bulgaria, Moldova, Serbia și Grecia. Astfel, Elena Pap devine prima femeie director al unei filiale internaționale din cadrul grupului numită în Comitetul Executiv al grupului Up.

În noua sa funcție Elena Pap îl va înlocui pe Julien Anglade, care a primit un nou rol în cadrul Direcției Generale a grupului francez. Elena Pap va coordona dezvoltarea soluțiilor si serviciilor grupului Up în Europa de Sud- Est și va asigura implementarea proiectului strategic Up.  

“Inovația și tehnologizarea soluțiilor noastre de motivare pentru angajați sunt prioritatea grupului Up în Europa de Sud-Est. Companiile noastre client, partenerii comerciali și utilizatorii noștri se pot baza pe noi pentru creșterea retenției, productivității și simplificării serviciilor. Dincolo de accelerarea cotei de piață a grupului în această regiune pe zona de beneficii, obiectivul meu cheie este de a găsi noi oportunități de dezvoltare și diversificare pentru portofoliul de servicii al companiei”, a declarat Elena Pap, noul director regional, grupul Up România.

Elena se află de 16 ani la conducerea Up România, cunoscută în trecut ca Chèque Déjeuner, şi are o expertiză solidă în industria tichetelor valorice, având o experiență vastă în domeniul financiar şi în managementul echipelor.

Grupul Up dezvoltă sisteme de plăți și soluții de gestiune, fiind prezent în 30 de țări, cu o bază de peste 200.000 de companii client, deservind peste 26 de milioane de beneficiari în toată lumea. Grupul francez a încheiat anul 2018 cu o cifră de afaceri de 532 milioane euro. În România, grupul deservește peste 20.000 de clienți și 750.000 de beneficiari.

Cele mai reprezentative produse ale grupului la noi în țară sunt tichetul și cardul de masă Up Dejun (noua denumire a tichetului Chèque Déjeuner), tichetul și cardul Up Cadou, voucherul și cardul Up Vacanță.  La acestea se adaugă tichetele sociale și pentru creșă, tichetul și cardul Up Cultură, recent lansate, precum și platforma Up Achiziții (soluții pentru achiziții inteligente dedicate companiilor mici și mijlocii – IMM).

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest site utilizează fisiere cookie. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea acestui tip de fisiere. Mai multe informatii pot fi consultate prin accesarea POLITICI DE CONFIDENȚIALITATE