MarComm Digital Interviuri

Hub regional la București, cu origini coreene

6 ian. 2020 3 min

Hub regional la București, cu origini coreene

Reading Time: 3 minute

De mai bine de un an și jumătate, Centrade este parte din rețeaua sud-coreeană Cheil, devenind cel mai mare hub regional de comunicare pentru sud-estul Europei al rețelei Cheil Worldwide cu sediul central în Seul. Cum s-a produs integrarea și adaptarea la modelul sud-coreean povestește Radu Florescu, CEO al Cheil  Centrade South East Europe.

Cum s-a produs fuziunea dintre Cheil și Centrade?

Mulți ani am fost parte a unui mare grup de comunicare, apoi, timp de un an, independenți. După ce ne-am separat de Publicis, am fost abordați de alte grupuri, dar nu ne-am dorit să mergem de la un grup mare la un alt grup mare, voiam ceva diferit. Când ne-au abordat cei de la Cheil, am simțit că este mariajul perfect. Cheil este o companie foarte mult axată pe tehnologie și digital, pe data și experiențe de brand – exact direcțiile în care simțeam și noi de câțiva ani deja că se îndreaptă industria comunicării. În plus, Cheil este singurul grup din lume care în 2018 a avut o creștere de 20%, spre deosebire de alte grupuri a căror creștere se învârte în jurul a 2%. De ce a crescut? Deoarece a pus cu adevărat accent pe tehnologie și digital și a înțeles că concurența noastră nu mai vine doar din interiorul industriei, ci și dinspre companii precum Deloitte, McKinsey sau Accenture, care se pricep la finanțe și tehnologie și care au dezvoltat și partea creativă. Dacă pe vremuri strategia tehnologică și cea de advertising dintr-o companie erau două chestiuni separate, acum cele două merg mână în mână, integrat.

Ce înseamnă la momentul acesta Cheil ǀ Centrade?

Suntem o agenție full service de digital cu o echipă de aproximativ 100 de oameni. 75% din încasările noastre la ora actuală provin din servicii de digital. Lucrăm pentru clienți, printre care: Engie, Samsung, Raiffeisen Bank, Dr. Oetker, Mondelez, Rewe Group – Penny Market, Dr Reddy’s, Grampet Group, Point PickUp. Cel mai mare client la ora actuală este Samsung, acesta reprezentând la ora actuală cam 40-45% din businessul nostru.

Cum v-ați adaptat la cultura coreeană?

Coreenii sunt foarte disciplinați, atenți să‑și atingă obiectivele, au o foarte bună gândire strategică, se adaptează, sunt flexibili. Interacționăm foarte bine cu ei, iar lor cred că le place spiritul nostru antreprenorial, entuziasmul, creativitatea și încrederea noastră că totul e posibil. Avem o competiție internă în rețea și agenția din România ocupă deja locurile 2-3. În plus, recent, am câștigat două premii la London International Awards 2019 – Aur în categoria Branded Entertainment – Scripted Feature Film și Argint în categoria Branded Entertainment – Social Awareness pentru Voci Netăcute, o campanie despre violența domestică realizată pentru asociația nonprofit ANAIS.

Rețeaua Cheil are o prezență extinsă în lume, ce responsabilități aveți la nivel regional?

Biroul Cheil  Centrade de la București este cel mai mare din zonă și se ocupă de toată regiunea, sunt responsabil de 11 țări, printre care Bulgaria, Croația, Serbia, Slovenia, Muntenegru, Bosnia, Ungaria etc.

Data analytics & business intelligence. Despre ce este, mai exact, vorba?

Am lansat în urmă cu un an și jumătate o structură nouă în cadrul companiei, Data Analytics & Business Intelligence. Aceasta este alcătuită dintr-o echipă de aproximativ 20 de oameni, profesioniști cu o foarte bună înțelegere a mediului online, cu background de marketing și retail. Sunt oameni care înțeleg și interpretează date, folosindu-se de tool-uri și platforme, unele dezvoltate de noi, altele cumpărate. Ei nu doar colectează date, ci sunt capabili și să le interpreteze și să facă recomandări astfel încât clienții să identifice cele mai bune soluții de business. La bază, sunt data engineers, statisticieni, data scientists, ei lucrează cu algoritmi complecși, putând să identifice comportamente de consum. Avem acces și la date de la retaileri, putând corela datele online cu cele offline pentru a creiona o strategie unitară pentru brandurile pentru care lucrăm.

Ce investiții au fost necesare?

Investiția din primul an estimez că a fost de apro­ximativ 600.000 – 700.000 de euro în achiziționarea de software și hardware și dezvoltarea echipei. Suntem agenție full service de digital, nimeni din regiune nu are operațiunile noastre de aici, avem mixul creativ și de business potrivit. 

Foto: Vali Mirea 

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 338 (15 decembrie 2019 – 15 ianuarie 2020). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: