Analize BizRemote by certSIGN

În ce condiții și unde se redeschid restaurantele, cafenelele, teatrele și cinematografele de la 1 septembrie

28 aug. 2020 2 min

În ce condiții și unde se redeschid restaurantele, cafenelele, teatrele și cinematografele de la 1 septembrie

Reading Time: 2 minute

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a adoptat, joi seară, Hotărârea 43 care prevede, printre altele, redeschiderea restaurantelor și cafenelelor în interior de la 1 septembrie, în anumite condiții.

Astfel, începând cu data de 1 septembrie 2020, restaurantele și cafenelele din interiorul clădirilor, inclusiv în cazul unităților de cazare, pot fi redeschise în județele unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori.

În județele respective, Comitetele Județene pentru Situații de Urgență pot decide restricționarea sau închiderea activității operatorilor economici dintr-o anumită localitate, din zona de competență, dacă incidența cumulată a cazurilor din această localitate, în aceeași perioadă de timp, trece peste pragul de 1,5/1.000 de locuitori.

Comitetele Județene pentru Situații de Urgență din județele unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori pot decide reluarea activității operatorilor economici dintr-o anumită localitate, din zona de competență, dacă incidența cumulată a cazurilor din această localitate, în aceeași perioadă de timp, este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori.

Pentru terase, se menține restricția privind limitarea programului de funcționare între orele 06:00-24:00.

Se redeschid și sălile de jocuri de noroc, tot în județele unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori.

Condițiile pentru evenimente private

CNSU a aprobat organizarea evenimentelor private, a cursurilor de instruire/workshopuri pentru adulți, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, cu un număr de participanți de maximum 50 de persoane în interior și de maximum 100 de persoane în exterior, cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătății. Hotărârea menține însă suspendarea activității cluburilor, discotecilor și a barurilor în interiorul clădirilor.

Spectacole și concerte

Potrivit hotărârii CNSU, activitățile instituțiilor muzeale, ale bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producție de film și audiovizual, ale instituțiilor de spectacole și/sau concerte, școlilor populare, de artă și de meserii, precum și evenimentele culturale în aer liber se pot desfășura numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății.

Astfel, organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din județe/municipiul București este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori.

Măsura poate fi restricționată sau revocată dacă se depășește acest prag de îmbolnăviri, dar și implementată în localități din județe cu număr mai mare de îmbolnăviri dacă incidența cumulată a cazurilor din acele localități este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori.

Spectacolele de tipul drive-in pot avea loc numai dacă ocupanții unui autovehicul sunt membrii aceleași familii sau reprezintă grupuri de până la 3 persoane.

Organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 500 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanță de minimum 2 metri unul față de celălalt, precum și cu purtarea măștii de protecție.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: