Companii Stiri

Investiție de 20 milioane euro pentru un nou centru logistic Sameday

7 nov. 2019 2 min

Investiție de 20 milioane euro pentru un nou centru logistic Sameday

Reading Time: 2 minute

Sameday inaugurează un nou centru logistic, în apropierea orașului Chitila, în urma unei investiții de 20 de milioane euro. Centrul logistic dispune de tehnologii de ultimă generație, printre care două benzi de sortare automate care pot procesa până la 25.000 de colete pe oră, eficientizând fluxurile de expediere a acestora.

Sameday Banda Sortare

Noul centru logistic amplasat pe un teren de 100.000 de metri pătrați din zona Centurii Capitalei, se întinde pe 22.000 metri pătrați și va gestiona 80% din volumul total al expedierilor companiei la nivel național. Aici urmează a fi procesate coletele trimise de clienții din București-Ilfov și din partea de Sud a țării.

 “Ne dorim să facem lucrurile mai bine, de aceea construim un sistem logistic de curierat cu o viziune nouă pentru piața românească, un sistem în care punem destinatarul pe primul loc. Un prim pas este lansarea centrului logistic. Livrarea cât mai rapidă, alături de respectarea promisiunii de livrare sunt cele mai importante lucruri pentru destinatari, iar pentru a face acest lucru trebuie să optimizăm toate procesele în cel mai mic detaliu. Astfel, am investit în sisteme software complet noi de Warehouse Management (WMS) & Transport Management (TMS)”, a declarat Lucian Băltaru, CEO, Sameday.

Creșterea capacității de procesare a coletelor va reduce până la de trei ori timpii de livrare generând o mai bună reacție în campania de Black Friday, peste 250 de camioane urmând să tranziteze zilnic centrul logistic pentru a descărca și încărca expedieri. Noul centru logistic Sameday dispune de 106 rampe de încărcare sau descărcare a coletelor de mari dimensiuni, o zonă pentru colete mici, medii și plicuri, dar și spații moderne pentru angajați.

Coletele voluminoase, până la 50 de kg sunt sortate și triate automat pe o bandă care permite procesarea 15.000 de pachete pe oră, cu o viteză de 2,5 metri pe secundă. Banda permite deplasarea, cântărirea și măsurarea automată, expedierile fiind ulterior direcționate către cele 100 de tobogane.

Pachetele mici și plicurile sunt sortate automat pe un sistem special, cu o capacitate de 10.000 de expedieri pe oră.

Activitatea noului centru logistic Sameday este susținută de cei 450 de angajați, care lucrează în trei ture.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: