Finanțe

Lebăda neagră și bursa românească

4 apr. 2019 5 min

Lebăda neagră și bursa românească

Reading Time: 5 minute

bursa caderePagubele investitorilor de la bursa din București provocate de celebra OUG 114 sunt comparate cu cele din perioada crizei. Vinzi sau cumperi? Unii dintre cei mai mai buni manageri de bani din România ne arată cum îți poți gestiona investițiile în vremuri volatile.

2019 părea să fie cel mai bun an al Bursei de la București din 2012 încoace, în ciuda evoluțiilor puternic negative ale piețelor de capital externe, și toată lumea se pregătea să raporteze rezultate cu plus. Piața americană înregistrase cea mai mare corecție din 2009 până în prezent, dar, în ciuda acestui fapt, piața locală a continuat să performeze. Doar că, pentru piața locală de capital a fost un an care a început și a continuat bine, dar s-a sfârșit prost. “Corecțiile au fost de mult mai mică magnitudine față de cele de pe piețele externe. În lipsa nefastei OUG 114, am fi avut cel mai bun an din punctul de vedere al performanței re­lative față de piețele externe din 2012 până în prezent”, a spus Robert Burlan, Head of Investment la Raiffeisen Asset Management.

A fost o periodă frustrantă pentru managerii de fond care, după un an în care au muncit, pe ultima sută de metri au văzut toată performanța evaporată. “Putem cataloga OUG 114 ca pe o lebădă neagră, care n-ar fi putut fi prevăzută. Pe foarte multă lume a luat prin surprindere textul și măsurile OUG. Dar sarcina noastră este să încercăm să navigăm și prin ape tulburi cu daune cât mai mici”, a spus reprezentantul Raiffeisen Asset Management.

Riscuri externe, probleme interne

Pentru piețele mature, anul trecut a fost unul extrem de dificil, un an cu scăderi (între 16 și 19% în echivalent dolari). Bursa de la București însă a evoluat bine, până să fie afectată de ordonanța de urgență de la finalul anului. Indicele BET, după o perioadă foarte bună până în decembrie, a încheiat anul cu minus 8% (echivalent dolari, fără dividende). Dacă vrem să vedem paharul pe jumătate plin, ne putem compara cu indicii internaționali și performanța nu este atât de slabă. Mai mult, dacă nu erau ultimele două săptămâni aveam șanse să rămânem în top, pe podiumul european și unul dintre cei mai buni performeri la nivel mondial, a explicat Lucian Anghel, președintele Bursei de Valori București (BVB), adăugând că a fost un an foarte bun pentru BVB, cu excepția ultimelor două săptămâni, care au schimbat imaginea de ansamblu. “Ne vom concentra și în 2019 pentru a prezenta potențialul pe termen lung al BVB. Vom încerca să menținem piața de capital ca unul dintre ambasadorii importanți pentru economia românească. Sperăm să reușim să îi convingem pe investitorii care au vândut și au plecat să se întoarcă. Nu trebuie să aplicăm strategia struțului și să băgăm capul în pământ”, a spus președintele BVB.

Lucian Anghel BVB b e1554384662898
Lucian Anghel, președintele BVB

Jan Pricop, director executiv al Asociației Administratorilor de Fonduri (AAF), a arătat că 2018 este primul an dintr-o serie de mai bine de zece în care se înregistrează o scădere a nivelului activelor, de 9% la nivel de piață. Această scădere cuprinde însă în structură și o creștere de 85% a activelor la nivelul fondurilor închise de investiții (excluzând SIF-urile și Fondul Proprietatea). Totul a fost însă tras în jos de SIF, FP și fondurile deschise de investiții, cu o scădere anuală de 13% a activelor, care s-au situat la sfârșitul anului la circa 21,6 miliarde de lei.

În ceea ce privește factorii de risc pe plan extern, Daniela Vasile, manager de investiții la Certinvest, amintește, pe lângă ciclul de creștere a dobânzilor din SUA, temerile pri­vind încetinirea creșterii la nivel global, Brexitul și Italia, care a venit cu amenințări pentru un Italexit anul acesta. Cei care se așteptau la corecții ca urmare a problemelor de pe piețele externe au fost mai pregătiți pentru finalul agitat de an de pe piața locală. “Noi ne reduseserăm expunerea în a doua parte a anului pentru că ne uitam pe piețele externe și ne așteptam ca piața locală să reacționeze și ea și să vedem o corecție. N-au fost corecții din cauza piețelor externe, dar a venit OUG 114. Nu ne așteptam, dar partea bună a fost că expunerile noastre au fost mai mici decât ar fi putut fi”, a explicat Robert Burlan. El a arătat că Raiffeisen AM are și fonduri dedicate, care să reziste mai bine în astfel de momente de volatilitate. Sunt fonduri care au și expunere internă, și expunere externă, pentru că în cazul unor corecții ca și cea de la final de an, când prevederile privind Pilonul II au afectat piața în ansamblul său, diversificarea locală nu te ajută foarte mult.

Diversificare și răbdare

Ovidiu Dumitrescu, director general adjunct la Tradeville, acționar majoritar la Vanguard Asset Management, spune că, în ciuda manifestării riscului politic de la finele lui 2018, sunt ele­mente care pentru fac în continuare bursa atractivă – existența unor companii cu politică de dividend serioasă, care au business stabil, dar și “eternul potențial de creștere al economiei noastre”.

“Pentru cineva care are un orizont de investiții pe termen lung și foarte lung pentru portofoliu, singurul risc real este un eveniment de tipul 1946, în care se schimbă radical structura de proprietate. Toate celelalte, inclusiv OUG 114, creează dificultăți, dar aceste dificultăți se corectează și revine viața economică în prim-plan”, crede reprezentantul Tradeville. El a arătat că orice economie se bazează în acest moment pe patru piloni – sectorul IT, pentru că totul este tehnologizat, sectorul energetic, telecomunicațiile și sistemul financiar, iar OUG 114 a afectat trei dintre acești piloni și doar în partea de IT nu lovește momentan.

Dar astfel de situații creează și oportunități pentru cei care au răbdare. “2018 ne-a învățat jumătate din lecție – faptul că avem potențial bun și că, după un an bun, pot să intervină și evenimente nefaste. Cealaltă jumătate de lecție este mai veche, este post-2008, și anume că și după un eveniment «mamă a lebedelor negre», economiile și piețele financiare își revin. Trebuie să ai răbdare. Răbdare în sensul să îți permiți financiar să ai răbdare. Dacă resursele pe care le poți mobiliza pentru a investi în piața noastră de capital îți permit, dacă decizi să intri într-un astfel de moment, poate fi un punct de intrare bun”, a spus Ovidiu Dumitrescu.

“Sperăm să reușim să îi convingem pe investitorii care au vândut și au plecat să se întoarcă. Nu trebuie să aplicăm strategia struțului și să băgăm capul în pământ” – Lucian Anghel, președintele BVB

Cum se pregătesc managerii de fonduri pentru astfel de perioade de volatilitate? Alexandru Combei, Investment Manager la BRD Asset Management, spune că principalul instrument folosit, pe care îl recomandă și clienților, este divesificarea. “Fondurile noastre de acțiuni sunt diversificate. Avem în portofoliu, pe fondul nostru principal de acțiuni, circa 30 de nume; principalele companii sunt cele din BET-XT, dar încercăm să diversificăm portofoliul și pe companii externe. Încercăm în anumite perioade să mai reducem ponderea acțiunilor din portofoliu”, explică Alexandru Combei.

Daniela Vasile atrage atenția asupra faptului că bursa nu înseamnă numai acțiuni și spune că vede un apetit din ce în ce mai mare al investitorilor pentru obligațiuni. Ce să nu facă investitorii în perioade volatile? “Să nu reacționeze emoțional. Să nu pună mâna pe telefon și să reacționeze imediat ce a citit un titlu în presă!”, arată reprezentanta Certinvest, adăugând că o piața volatilă poate speria investitorii vechi, dar crează oportunități de a intra în piață.

Articol publicat în revista Biz nr. 330

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: