Tech

Lupta pentru titlu

5 aug. 2014 5 min

Lupta pentru titlu

Reading Time: 5 minute

Emi Gal este unul dintre tinerii care au reusit sa cucereasca Vestul cu un produs foarte bun. De cate ori am ocazia, ma intalnesc cu el, fiindca este o sursa inepuizabila de noutati. Ne-am vazut recent la Bucuresti si am aflat ce a mai facut in ultimii doi ani si care sunt planurile lui de viitor.

 

 Ultima mea intalnire cu Emi Gal a fost in 2012, cand am realizat Biz Londra. La acel moment, compania lui Emi, Brainient, era deja cunoscuta, apreciata si extrem de cautata de investitori. Intre timp, a atras surse noi de finantare, a deschis un birou la New York si si-a marit echipa. Iar planurile lui nu se opresc aici, ci sunt chiar impresionante. Desi nu am mai baut whisky sour, bautura lui preferata, ci limonada, conversatia a fost la fel de placuta si plina de informatii.

 

Cum a mers afacerea in ultimii doi ani?

La inceputul anului 2012 eram 11 oameni, cu doar doi oameni in Londra si restul in Bucuresti. De atunci, veniturile companiei au crescut cu 400% in fiecare an, echipa este de 40 de angajati si avem oameni in Bucuresti, Londra, Paris si reprezentati in New York, Moscova, Australia si Brazilia. Ca in orice business, am avut si bune, si rele. Unele lucruri ne-au iesit foarte bine, altele nu. Am reusit sa cåstigam anumite piete, am esuat in altele. Sa construiesti un business este la fel ca intr-un maraton pe care trebuie sa il alergi mult mai repede decåt te credeai capabil. La Brainient, am ajuns in punctul in care alergam maratonul cu un ritm constant si previzibil. Pe långa acest aspect, suntem in cea mai buna forma in care am fost vreodata.

 

Care sunt rezultatele pe piata britanica?

Anul acesta am devenit lideri de piata in industria de interactive video ad serving in UK. Lucram cu toate televiziunile nationale din Marea Britanie (ITV, Channel4, Channel5, Fox, STV) si cu toate agentiile de media importante (WPP, Omnicom, Havas, Publicis). In plus, avem o prezenta foarte puternica in Europa, cu oameni de vånzari sau reprezentanti in aproape toate pietele importante.

 

Ai deschis birou in America. Cum se desfasoara activitatea acolo?

Din pacate, pe piata americana nu am reusit sa patrundem atåt de puternic cum ne-am fi dorit, pentru ca avem cåtiva competitori foarte puternici acolo. Drept urmare, la inceputul anului acestuia am decis ca din punct de vedere strategic cel mai bine ar fi sa ne concentram pe EMEA, astfel incåt sa devenim lideri de piata in Europa si Asia. Se pare ca a fost o decizie buna, pentru ca acum suntem cel mai mare provider de interactivitate video din Marea Britanie si avem prezenta foarte puternica in Europa. Suntem in continuare prezenti in Statele Unite, dar prin parteneriate cu companii din industria noastra, nu cu echipa „on the ground”.

 

Cati angajati are compania in momentul de fata si care sunt clientii?

Suntem 40 de oameni la Brainient – 28 in Romania si 12 in restul Europei (majoritatea in Londra). Mai mult, lucram cu echipe de reprezentanti in diferite teritorii, precum Rusia sau Australia. Anul acesta vom rula peste 1.000 de campanii pentru branduri ca Disney, Unilever, Coca-Cola, BMW sau Fox. Avem un portofoliu de peste 200 de clienti in toata lumea. In momentul de fata rulam campanii in peste opt tari diferite.

 

Cum arata azi produsele voastre?

Obiectivul principal al companiei a ramas acelasi ca in ziua in care am pornit: sa ajutam advertiserii sa imbunatateasca performanta ad-urilor video, prin interactivitate. Platforma BrainRolls le da posibilitatea advertiserilor sa creeze si sa livreze ad-uri video interactive pe orice platforma (online, mobile, tablete, televizoare SmartTV) si in orice teritoriu. De exemplu, ca telespectator de ITV, iti dam posibilitatea sa interactionezi cu reclamele pe care le vezi pe platformele ITV. Pentru un ad BMW, poti rezerva un test drive in timp ce urmaresti respectiva reclama. Pentru un ad Nike, poti cumpara produsul in timp ce urmaresti reclama, si asa mai departe. Avem clienti care ruleaza campanii cu noi in 10 tari diferite. Lucram si cu clienti din Romånia, spre exemplu Tocmai.ro. In medie, interactivitatea in reclamele video genereaza engagement de zece ori mai mare decåt reclamele standard, asa ca avem clienti destul de fericiti. Platforma BrainRolls a evoluat foarte mult pe parcursul anilor si in momentul de fata putem construi o imagine destul de corecta si completa cu privire la succesul unei campanii video rulate pe platforma noastra. De fapt, unul dintre motivele pentru care multe branduri si agentii ne folosesc platforma este pentru accesul la toate datele legate de engagement si viewability pe care le oferim.

 

Care sunt planurile de viitor?

Obiectivul nostru va ramåne acelasi: sa ajutam advertiserii si televiziunile sa imbunatateasca performanta reclamelor pe care le ruleaza. Atåt timp cåt reusim sa facem asta, nu vad nimic care sa ne opreasca din a ne indeplini obiectivele. Lansam caracteristici si imbunatatiri ale platformei in mod recurent, iar in momentul de fata nu simtim nevoia sa lansam ceva nou pe piata. Ca business, dupa cum am mai mentionat, vrem sa fim liderii industriei de interactive video advertising in EMEA. In momentul de fata am reusit sa cåstigam piata din UK, si acum ne concentram pe Franta, Germania si alte cåteva piete importante in Europa. Nu este usor, pentru ca fiecare teritoriu are diferente culturale destul de puternice. Tacticile si modalitatile de abordare sunt foarte diferite in Franta fata de Germania (ceea ce nu cred ca e o surpriza pentru nimeni), iar unul dintre avantajele competitive pe care le avem la Brainient este ca am construit o echipa formata din oameni care au mai trecut prin astfel de etape.

 

Care sunt sursele de finantare?

Avem un numar de investitori excelenti in Brainient – Credo Ventures, 500 Startups, Atlas Venture, Sherry Coutu si altii. In cei patru ani si jumatate de cånd am inceput, acestia ne-au sustinut fara retineri, iar in momentul de fata nu suntem interesati in a aduce in companie investitori noi. Vom fi profitabili anul acesta si asta ne va permite sa investim in continuare in cresterea companiei. Singurul motiv pentru care am lua bani de la investitori noi ar fi pentru a incerca din nou sa patrundem mai bine in America, care ramåne cea mai mare piata de video din lume. Insa nu vrem sa facem asta påna nu ne consolidam pozitia de lideri in EMEA, si asta va mai dura, cel mai probabil, inca 18 luni.

 

Care a fost cifra de afaceri pe anul trecut?

In cei patru ani si jumatate de cand am inceput, am crescut cu 400% in fiecare an. Nu facem veniturile publice pentru ca nu vrem sa ne informam competitorii, insa atåt eu, cåt si echipa de management si investitorii Brainient suntem foarte multumiti de nivelul de crestere si de veniturile pe care le generam.

 

Ce mai faci in afara de Brainient?

Imi petrec majoritatea timpului la Brainient, cu echipa sau clientii. Dar, pe langa aceasta activitate, care imi place foarte mult si pe care o fac cu mare drag, acum un an si jumatate am pornit un fond de investitii early-stage impreuna cu Cristi Burci. Se numeste Digital Catalyst Fund si investim intre 50.000 si 500.000 de dolari in start-up-uri din toata lumea, pe care le ajutam sa isi porneasca echipe de R&D in Romania. Am facut sapte investitii, dintre care doua sunt destul de promitatoare. Pe langa Digital Catalyst Fund, am inceput sa fac si angel investment in start-up-uri din industrii care mi se par interesante sau unde simt ca pot aduce valoare. De exemplu, am investit recent intr-un start-up al unei foste angajate a Brainient, care a pornit o platforma de digital health ce se va lansa in septembrie, Kahla.co.

 

Ce parere ai despre start-up-urile din Romania?

Cred ca sunt foarte multe semne bune. Vanzarile Avangate, UberVU si LiveRail din ultimele 12 luni catre cumparatori din America au consolidat Romania ca unul dintre principalele centrele de tehnologie din Europa de Est. Pe langa asta, vor exista mai multi bani in piata pentru investitii, ceea ce inseamna ca vor exista mai multe start-up-uri si mai multe idei bune. Sunt foarte increzator in talentul pe care il avem in tara si sper sa continuam sa incurajam tinerii romani sa-si porneasca propriile afaceri.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: