Interviuri

Narada susține deplasarea lotului de eleve argeșene la workshop-ul de fizică nucleară din Japonia

25 iul. 2023 3 min

Narada susține deplasarea lotului de eleve argeșene la workshop-ul de fizică nucleară din Japonia

Reading Time: 3 minute

Astăzi, o delegație de 11 participanti romani (9 elevi si 2 profesori) zboară spre Japonia, unde va participa la Workshopul de mentorat al NEA (Agenția pentru Energie Nucleară). Cu un background de inovator și deschizător de drumuri pentru tehnologie în educație, organizația Narada sprijină această delegație formată numai din eleve de liceu pasionate de fizică și de domeniul nuclear.

În cadrul NEA, se încurajează ca țările membre să continue să exploreze modalități de a atrage și de a promova femeile în domeniul științei și tehnologiei. Multe țări, inclusiv România, au făcut progrese importante în promovarea reprezentării femeilor în domeniul științei, ingineriei și tehnologiei nucleare. Cu toate acestea, femeile sunt încă subreprezentate. Acest atelier este un pas important în recrutarea talentelor de care România și întreaga lume au nevoie pentru a construi viitorul.

Înainte de plecare, am vorbit cu Andreea, elevă în clasa XI-a, membră a delegației române ce va participa la workshop-ul pe tema fizicii nucleare din Japonia.

Ce înseamnă acest domeniu în traducerea ta?

Domeniul nuclear este unul de viitor, implică foarte multe lucruri, de la oameni care lucrează în acest domeniu, până la cele mai mici amănunte ale fizicii.

Majoritatea tinerilor de vârsta ta trebuie împinși de la spate să învețe. Care sunt interesele tale acum?

Depinde de copil. Sunt genul de copil care nu a fost niciodată împins de la spate. Mi-am văzut tot timpul interesul, iar în acest moment interesul meu este cariera, să ajung pe cele mai înalte culmi ale succesului. Asta înseamnă muncă și mult învățat.

Andreea, te rog, descrie-mi puțin experiența de anul trecut și spune-mi la ce te aștepți anul acesta de la acest workshop?

Experiența de anul trecut, cu siguranță, a fost cel mai important pas din viața mea. Mi-a arătat cum să mă dezvolt mai bine pentru că sunt o fire sensibilă și emotivă, iar activitatea de anul trecut m-a ajutat să am mai multă încredere în mine și să aprofundez domeniul acesta al fizicii nucleare care, pare SF, dar dacă stai să analizezi toate detaliile, este chiar un domeniu de succes și de viitor.

În ce a constat acest workshop?

Au fost mentori din diferite țări, inclusiv România pentru că aici s-a ținut workshop-ul, au fost și din America, Canada, Ungaria. Am fost împărțiți pe grupe și am avut un mentor străin și unul român. În aceste ateliere am dezvoltat subiectul nuclear – spre exemplu cât de dezvoltat este la noi în țară, unde are localizări și cum am putea noi, fetele să ne integrăm în acest domeniu dominat de bărbați. Ne-au exemplificat meseriile lor, în ce constă treaba pe care o fac.

De ce crezi că te-au selectat pe tine, printre celelalte opt fete ca să participi la seminarul din Japonia?

Am avut de realizat mai multe misiuni, mai multe eseuri: unul a constat în prezentarea noastră, altul a fost despre importanța femeii în domeniul științific, în special cel nuclear, iar acesta a fost un filmuleț și apoi am mai vorbit despre experiența noastră de anul trecut, din Brașov și așteptările noastre din Japonia. Cred că devotamentul, modul în care ne exprimăm la adresa științei, pasiunea pentru știință au contat toate foarte mult.

Ce te aștepți să se întâmple în Japonia?

Cu siguranță Japonia va fi mult mai sus față de așteptările mele, față de ce a fost anul trecut, Japonia este punctul culminant al noilor tehnologii, vom vedea o cultură și o civilizație nouă și mă va lansa în domeniul științific.

Și ești dispusă să pleci așa departe de casă?

Așa cum am spus, dacă îți propui ceva și vrei să reușești, nicio distanță nu contează, fiind însă important să păstrezi legătura cu oamenii de acasă.

Dacă ar fi să-ți imaginezi o amintire cu care te întorci din Japonia, cum arată ea?

Sincer, nu m-am gândit la asta pentru că sunt convinsă că toate amintirile pe care le voi crea în Japonia vor fi unice și greu de dat la o parte de altceva. Cred că inter-relaționarea cu persoanele de acolo, cu elevele din Japonia, cu acea cultură, să aflu poveștile mentorilor, toate acestea cred că vor fi extrem de speciale.

Array

Articole pe aceeași temă: