Business Companii Stiri

S-a deschis un nou Kaufland în București

7 oct. 2020 2 min

S-a deschis un nou Kaufland în București

Reading Time: 2 minute

La scurt timp după deschiderea magazinului situat pe Șoseaua Gheorghe Ionescu Sisești, Kaufland România continuă expansiunea și inaugurează al doilea magazin din zona de Nord a Bucureștiului, în zona Străulești. Astfel, compania ajunge la o rețea de 135 de magazine în România, din care 17 sunt în București.

Noul magazin este situat pe Șoseaua București-Târgoviște, nr. 83, pe o suprafață totală de peste 6000 de metri pătrați și un spațiu de vânzare de peste 3700 metri pătrați și a dus la crearea a 120 de locuri de muncă noi.

Hipermarketul este dotat cu 10 case de marcat, din care una dedicată persoanelor cu dizabilități și 6 case express de tip self-service.

În galeria comercială a magazinului, clienții pot găsi și o farmacie Help Net, o curățătorie Ecoclean, o cofetărie Voipan, dar și o cafenea 5togo.

În exteriorul magazinului se află și un punct Grill, unde clienții pot găsi preparate gata făcute.

Parcarea oferă 297 locuri, din care 6 pentru persoane cu dizabilități, 6 pentru părinți și 15 rasteluri pentru cei care vin cu bicicleta la cumpărături.

În parcare, clienții găsesc un automat de reciclare tip self-service pentru trei tipuri de ambalaje – PET-uri (cu volum de până la 3 litri), sticlă și doze de aluminiu (cu volum de până la 1 litru), iar clienții care reciclează astfel vor primi o sumă de bani sub formă de cupon de reducere ce poate fi folosit în magazin.

De asemenea, în magazin clienții pot recicla și ambalajele produselor de îngrijire personală sau de curățenie și vor primi în schimb cupoane cu 50% reducere la produse selecționate, conform campaniei lunare. Astfel, la intrarea în magazin, în spațiul special amenajat sub forma unei broscuțe țestoase, clienții pot depune sticle goale din plastic de șampon, balsam, gel de duș, cremă de corp, de față sau de mâini, apă de gură sau de săpun lichid, dar și recipiente goale de produse de curățenie, precum detergenți de haine sau de vase, soluții de curățare a bucătăriei, băii, pardoselii sau geamurilor.

Noul magazin deține o instalație de climatizare ecologică – un sistem complex, modern, care recuperează căldura de la instalațiile frigorifice și care permite economisirea resurselor naturale, cu responsabilitate față de mediu. Iarna, magazinul este încălzit, iar vara, instalația inversează procesul, pentru a crea în hipermarket temperaturi ambientale, plăcute, în concordanță cu standardele de sănătate publică. Sistemul de frig din magazin este fără freon și utilizează numai CO2, protejând astfel mediul înconjurător, fără să folosească pentru încălzire lemne, gaze sau petrol.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: