Serviciile de business aduc 4,5 miliarde de euro pe an

18 nov. 2019 2 min

Serviciile de business aduc 4,5 miliarde de euro pe an

Reading Time: 2 minute

Industria serviciilor de business a generat anul trecut venituri în creștere, de peste 4,5 miliarde euro, ajungând la peste 2% din PIB. Sectorul cuprinde 280 de companii și peste 131.000 de angajați, adică 2,4% din totalul angajaților din economia românească.

Industria se împarte aproape egal între segmentele de Shared Service Centers (companii care concentrează anumite activități dintr-un grup de companii precum IT, contabilitate, achiziții, etc într-o entitate specializată în astfel de servicii partajate), care reprezintă 45% din total, respectiv segmentul BPO (Business Process Outsourcing –  companii specializate în prestarea serviciilor către clienți externi), cu 44%, restul de 11% fiind companii hibrid. Cele mai multe companii care activează pe piața locală provin din Franța, Germania, România și SUA.

Conform raportului anual al industriei, lansat la cea de-a șaptea conferință națională a industriei de business services, principalele servicii furnizate sunt cele de IT (34%), servicii financiare și contabile (28%), operațiuni clienți (26%), HR (21%), achiziții (19%), Project Management (18%), transformarea afacerilor (16%) și gestiunea documentelor (15%).

Bucureștiul domină industria, având aproximativ 85.000 de angajați, care reprezintă nu mai puțin de 8% din totalul angajaților din Capitală, fiind urmat de Cluj (15.000 de angajați, 6% din numărul de angajați din județ), Iași (11.000 de angajați, adică 6,5% din forța de muncă disponibilă în județ), și Timișoara (10.000 de angajați, sub 4% din numărul de angajați din județ). Restul angajaților provin din orașe precum Brașov, Sibiu, Galați sau Craiova, se arată în raportul realizat de Asociaţia Business Service Leaders în Romania (ABSL).

60% dintre angajații industriei sunt femei (procent în scădere față de anii precedenți), fapt explicat prin ponderea ridicată a unor servicii precum finanțe – contabilitate și customer service. Majoritatea angajaților din industrie au între 26-35 de ani, 58% au o diplomă universitară și 28% au absolvit și un program de master sau de doctorat.

Companiile participante la studiu au raportat că cele mai căutate calificări cerute pentru angajare în industrie sunt limbile străine (55%), combinarea cunoașterii unei limbi străine cu abilitați tehnice sau IT (18%), cunoștințe tehnice (9%), cunoștințe financiare (3%) și diferite alte cunoștințe – soft skills, project management etc. (15%).

Pentru 2020, creșterea maximă a numărului de angajați estimată de ABSL este 10%, iar pentru 2021 creșterea prognozată este de 6,5%. Cifra de afaceri medie generată anul trecut de un angajat în business services este de 31.000 euro/ an, în timp ce valoarea maximă se situează la 119.000 euro/ an.

Salariile de început în industria de business services sunt cu 30% mai mari comparativ cu minimul pe economie pentru angajații cu studii superioare și există oportunități foarte rapide de dezvoltare a carierei. Salariul mediu pentru un specialist în project management cu peste cinci ani experiență poate atinge și 15.000 de lei brut. În finanțe și contabilitate, salariul de debut poate începe de la 3.900 lei brut, în timp ce salariul unui specialist cu peste 3 ani experiență se situează între 4.800 și 25.000 lei brut, în cazul managerilor de top care combină anumite abilitați rare, cerute pe piață. În customer service, salariul mediu brut pentru persoanele cu experiență și poziții de middle management este în jur de 8.600 lei.

Foto – © Pressmaster | Dreamstime.com

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: