Interviuri Oamenii Biz

Tudor Giurgiu, TIFF Unlimited: Am fost surprinși de numărul mare de abonați

20 nov. 2019 4 min

Tudor Giurgiu, TIFF Unlimited: Am fost surprinși de numărul mare de abonați

Reading Time: 4 minute

În afara festivalurilor, cinefilii au puține opțiuni de a vedea un film independent sau un film de autor. Pentru a continua experiența de festival pe tot parcursul anului, Festivalul Internațional de Film Transilvania a lansat, în vară, TIFF Unlimited. Acesta este primul serviciu de streaming (SVoD) lansat de un festival de film din România și singurul produs de acest gen din Europa Centrală și de Est. Din toamnă, serviciul este disponibil și în aplicațiile de mobil din Google Play și App Store, precum și prin intermediul celor pentru Android TV și Apple TV. La câți abonați a ajuns în prezent și care sunt planurile pentru dezvoltarea platformei, am aflat de la Tudor Giurgiu, fondator al platformei TIFF Unlimited și președinte al TIFF.

În ce etapă vă aflați cu dezvoltarea platformei TIFF Unlimited?

Prin TIFF Unlimited, platforma SVoD lansată în iunie, la festival, ne-am propus să prelungim experiența de vizionare de la TIFF, despre care toată lumea spune că este unică, extraordinară, și în mediul online, astfel încât cinefilii să aibă acces la un conținut de calitate, curatoriat și perfect legal, din confortul propriilor case. Am fost luați prin surprindere de numărul mare de abonați, așa că peste vară am lucrat împreună cu colaboratorii noștri la dezvoltarea aplicațiilor de TV și mobil, atât Android cât și iOS, pentru a îmbunătăți această experiență și pentru a oferi acces la filme bune, premiate, și celor care nu ajung la festival. Astfel, creștem șansele de vizionare ale filmelor care fie au un parcurs cinematografic scurt, fie nu se regăsesc în programul cinemaurilor autohtone, și sprijinim realizatorii de filme, promovându-le munca și vizionându-le filmele în mod legal. În acest moment, platforma TIFF Unlimited poate fi accesată de pe mai multe tipuri de device-uri, doar pe teritoriul României, iar utilizatorii pot urmări filmele și offline, direct din aplicație, dacă au fost descărcate în prealabil.

Câte titluri sunt disponibile acum în ofertă? Există un gen preponderent? Ce planuri aveți în privința diversificării ofertei?

Momentan, în platformă sunt disponibile aproximativ 70 de titluri, iar costul unui abonament lunar este echivalentul unui bilet la film la un multiplex. Încercăm pe cât se poate să avem un conținut dinamic, în perioada următoare o parte din filme urmând să iasă de pe platformă pentru a fi înlocuite cu titluri noi. Dacă aruncăm o privire mai atentă la genul filmelor de pe TIFF Unlimited, probabil că drama predomină, dar este o simplă întâmplare, întrucât în selecția titlurilor ce urmează a fi lansate online, ne ghidăm mai degrabă după titlul filmului, regizor și premii și mai puțin după gen. Achiziționarea de conținut este una dintre prioritățile noastre și, prin negocierile pe care le-am realizat cu diverși deținători de drepturi, avem deja liste de titluri ce sunt disponibile pentru teritoriul țării noastre, ceea ce ne ajută să curatoriem lansările următoare, cu focus fie pe filmografia unor regizori, sau focus pe producții din anumite țări, sau pur și simplu filme ce tratează anumite subiecte.

Care este cel mai vizionat film de la lansare până în prezent?

Generația Woodstock (Woodstock: The Days That Defined a Generation) de Barack Goodman, documentarul lansat anul acesta la Tribeca Film Festival din New York și prezentat într-o proiecție unică la TIFF. Este un film pe care nu îl puteți vedea la cinema, plin de emoție și nostalgie, despre cele 3 zile care au schimbat modul în care o întreagă generație avea să abordeze muzica și artele, dar și politica și drepturile sociale.

Câți abonați aveți în prezent? Ce obiectiv v-ați propus până în iunie anul viitor, la următoarea ediție de TIFF?

Lansată oficial în cadrul ultimei ediții TIFF, platforma s-a bucurat de reacții pozitive din partea publicului cinefil, mai ales cel familiar cu TIFF, convingând aproximativ 1500 de cinefili să ni se alăture în această comunitate de oameni dornici să vadă filme bune, filme de festival, tot timpul anului. Până la ediția de anul viitor, când vom aniversa un an, ne propunem să triplăm acest număr de abonați, prin lansarea unui conținut și mai atractiv, campanii promoționale și prin organizarea de evenimente, atât în București, cât și în țară.

Ce planuri aveți în privința monetizării?

TIFF Unlimited este o platformă SVoD, adică vizionarea filmelor se face în baza unui abonament, specificitate pe care vom continua să o păstrăm și pe viitor. Tipurile de abonament existente sunt lunar (5,95 euro/luna) sau anual (65 de euro). Însă, toți cei interesați să-și achiziționeze un abonament lunar TIFF Unlimited până pe 30 decembrie vor beneficia de un tarif special de 3,5 euro + TVA/lună, timp de un an de zile.

Se susține singură platforma la ora actuală?

Investiția unui proiect de acest gen este foarte mare, mai ales în ceea ce privește infrastructura tehnică și softurile necesare pentru protejarea conținutului împotriva pirateriei. De aceea este important sprijinul pe care îl primim din partea abonaților, al cărui număr ne dorim să crească cât mai mult.

E un calcul simplu: cu cât avem mai mulți abonați, cu atât bugetul nostru va crește, ceea ce ne va permite să investim și mai mult în platformă. În rest, am mai aplicat la finanțări la CNC, AFCN și probabil, de la anul, la un program de finanțare europeană.

Când veți lansa în platformă și seriale?

Încercăm să diversificăm conținutul cât mai mult, astfel încât să avem filme pentru toate genurile și gusturile, dar ne lovim adeseori de probleme care țin de drepturile de distribuție în teritoriu sau, pur și simplu, de fee-uri foarte mari. Dar în planurile noastre pe termen scurt se regăsește și achiziționarea de seriale independente, așa că sperăm să ne auzim anul viitor cu vești bune și din această direcție.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: