Ciprian Susanu: în marketingul online nu e loc de compromis între pragmatism și viziune

Are în plan ca agenția pe care o conduce să fie prima agenție de marketing online listată la bursa din România și să ajungă la o cifră de afaceri de 10 milioane de euro în 2020. Sunt două dintre obiectivele pe care Ciprian Susanu ni le-a împărtășit.

Ciprian Susanu este antreprenor, trainer și digital marketer cu peste 12 ani de experiență în marketing online și anul acesta a preluat integral agenția Dare Digital, pe care a fondat-o în urmă cu trei ani în parteneriat cu grupul de agenții Frank.

Ce reprezintă preluarea integrală a agenției  și în ce moment al evoluției tale profesionale a intervenit acest pas?

Încă din adolescență aveam înclinații anteprenoriale, încercam tot felul de „modele de business” prin care să-mi transform cunoștințele de IT în profit. Îmi amintesc amuzat de unele „idei de afaceri” pe care le aveam, dar și de serviciile de instalări sisteme de operare, mici reparații hardware sau dactilografierea de lucrări de diplomă din anii de gimnaziu și liceu.

Ca să revin în zilele noastre, după 12 ani de experiență aplicată la toate nivelurile în marketing online, simt nevoia să formulez mai clar viziunea mea asupra felului în care înțeleg eu să se facă meseria asta. Iar Dare Digital este expresia acestei viziuni, atât la nivel de interacțiune cu clienții cât și ca organizare internă și formare de profesioniști în domeniu. Preluarea integrală a agenției și desprinderea pe un drum independent s-a dovedit a fi singura cale viabilă pentru a face asta. O cale pe care am curajul să plec cu convingerea că e alegerea corectă și în ciuda faptului că trecerea de la rolul de expert/specialist la cea de antreprenor nu e ușoară. Una peste alta, un adevărat test de maturitate, la care, până acum, sunt mulțumit de rezultatele pe care le avem.

Ce înseamnă Dare? Ce are specific și ce faceți voi diferit de restul agențiilor de digital din România?

Dare Digital există pentru că, atunci când vine vorba de marketing online, nu trebuie să faci un compromis între pragmatism și viziune. Sunt mulți jucători în această piață care au o retorică orientată către performanță, cu puțină susținere în spatele cuvintelor. Și, de asemenea, brand-uri care consideră creativitatea un scop în sine, și care lasă intrumentele și măsurabilitatea pe loc secund. Am creat Dare Digital pentru ca un client care vrea să crească sustenabil, sigur, prin marketing online, să simtă că are alături un partener competent, în care poate avea încredere, care știe să-i spună ce are de făcut și e pregătit să „walk the talk”, cum spun americanii.

Ce servicii oferiți și ce clienți aveți acum în portofoliu? Povestește-ne despre echipă și zone de expertiză pe care le are?

Inevitabil, cu orice client, pornim din zona de strategie digitală. Văd, nepermis de des în această piață, chiar și la jucători importanți, că se trece mult prea superficial peste etapa de planificare. Întrebarea „de ce?” este pusă prea rar înaintea unor investiții în proiecte sau campanii online. E adevărat ca, uneori, strategia de business este incompletă sau are carențe, dar cred că soluția la această problemă nu este să închidem ochii și să mergem mai departe, ci să spunem lucrurilor pe nume, să ne punem pe treabă și să găsim soluții într-un parteneriat real între client și agenție.

După etapa de stabilire a strategiei, echipa noastră implementează orice tip de campanii online. De la cele mai populare servicii, de promovare prin Google și Facebook, până la creare de conținut sau mai sofisticatele SEO și programmatic advertising. Pentru că avem o abordare integrată a tuturor proiectelor și suntem orientați către rezultate, oferim foarte des clienților soluții de producție video, creare de site-uri și aplicații sau digital PR.

Cu METRO România am intrat deja în al treilea an de colaborare, în timp ce Catena, Hotel Epoque și LacertA Winery sunt printre clienții care au ales recent să lucreze cu noi. Expertiza echipei se întinde, însă, pe foarte multe industrii, iar lista clienților se extinde, practic, săptămânal.

Ce planuri aveți pentru a doua jumătate a anului? Dar pe termen mai lung?

După schimbarea de acționariat și repoziționarea pe piață, consider 2017 un an în care avem mult de construit. Atât ca echipă, care a evoluat mult atât ca număr cât și ca expertiză comparativ cu anul trecut, cât și ca portofoliu de clienți. Semnele sunt bune, însă, având în vedere că observ un interes foarte mare atât pentru marketing-ul online în general, cât și pentru Dare Digital în particular.

Am ca obiectiv asumat clar să fim prima agenție de marketing online listată la bursa din România și o cifră de afaceri de 10 milioane de euro în 2020.

Povestește-ne despre cursurile pe care le ții.

Portofoliul educațional include, în acest moment, patru evenimente live și două ebook-uri. 

Seminar gratuit de strategie online, în care antreprenorii și oamenii de marketing au ocazia să-și valideze strategiile de promovare online sau să învețe ce înseamnă un proces strategic complet în acest domeniu.

Training avansat de social media, cu focus pe Facebook, pentru a vedea cum o strategie de marketing se pune în aplicare corect pe rețelele sociale.

Training de măsurare avansată și optimizare, care se concentrează pe extragerea de insight-uri de business din Google Analytics și în care transmit multe dintre secretele pe care le-am învățat în cei 12 ani de carieră despre îmbunătațirea rezultatelor campaniilor și a site-urilor.

Training-ul de Facebook Ads este destinat, mai degrabă, profesioniștilor. Este singurul training de două zile și intră în detaliile practice de implementare ale celor peste 15 tipuri de campanii diferite existente în sistem. Dacă cel de social media este orientat către partea de comunicare, acesta se concentrează pe latura tehnică a campaniilor și optimizării lor.

Ebook despre Instagram este versiunea training-ului de social media, declinată pentru cea mai în trend rețea socială în acest moment în România.

Ebook-ul de Google Analytics este recomandat începătorilor în măsurarea rezultatelor online și e un precursor bun pentru Training-ul de măsurare avansată și optimizare. Practic, am luat majoritatea rapoartelor din Google Analytics și le-am explicat din perspectiva unui profesionist, pentru cineva care încă nu știe cum să le intepreteze.

Cum a început cariera ta de trainer și cum te-ai pregătit în acest domeniu?

Susțin training-uri de programare încă din 2007 și mă declar mândru de faptul că am influențat pozitiv carierele câtorva zeci de programatori care acum lucrează pentru branduri puternice. Deși, în afara clasicului curs de pedagogie din facultate, nu am urmat alte specializări, mi-am identificat o capacitate excelentă de sinteză și de a explica concepte complexe în termeni simpli.

Feedback-urile de la cei peste 2.500 de participanți la training-urile și seminariile mele mă încurajează să continui. Îmi amintesc, puțin amuzat, ce a răspuns Tony Robbins când a fost întrebat ce anume îl certifică pentru meseria lui: rezultatele obținute!

Când ai știut că este o carieră care ți se potrivește?

Nu mi-am propus vreodată să fac o carieră ca trainer. Am avut nevoie, însă, de-a lungul timpului, să ajut să crească echipele de profesioniști pe care le-am avut în subordine sau sa evanghelizez mediul online în fața clienților obișnuiți cu metodele tradiționale de promovare. Puțin câte puțin, simțind nevoia să am un impact mai mare, să schimb mentalitățile și să influențez domeniul în care activez într-un mod mai profund, am ajuns la formula programului educațional pe care încă îl mai dezvolt zi de zi.

În plus, cred că nevoia de educație alternativă este atât de mare în acest moment în România, încât oricine are experiență relevantă, practică, în orice domeniu, are, voi forța puțin termenii, responsabilitatea să dea mai departe această experiență.

Cum te împarți între jobul de trainer și cel de manager de agenție?

Sunt profund conectate. Se spune că educația e noua metodă de a genera vânzări. Într-o lume în care informația circulă liber, în care consumatorii sunt din ce în ce mai pretențioși cu produsele și serviciile pe care le cumpără, ei vor să se simtă stăpâni pe alegerile lor, nu prizonierii advertising-ului. De aceea, strategiile de inbound marketing, așa cum e și implicarea mea și a Dare Digital în educație, sunt cele mai potrivite.

Mai mult, timpul pe care îl aloc training-urilor (aprox 30-40%) mă ajută mult să fiu mai aproape de clienți și să aduc în agenție produse noi care să rezolve probleme reale din piață.

În plus, știi ce se spune… că sindromul trainerului este că înțelegi mai bine pe măsură ce îi inveți pe ceilalți.

Care este, în opinia ta, o tendință subestimată la momentul acesta în marketingul digital?

Cred că, în general, în România, foarte multe instrumente de marketing online sunt folosite sub potențialul pe care îl au. De la banalul email marketing, care este mult subestimat, până la strategii sofisticate de social media, care să aducă vânzări, nu doar interacțiune. Tot vorbind de social media, cred că Pinterest va fi următoarea rețea importantă care își va face loc în strategiile din Romania și că LinkedIn, dimpotrivă, din punct de vedere marketing online la nivel local, tinde să fie supraestimat.

La nivel global, următorul trend major va fi integrarea marketing-ului în realitatea virtuală și cumpărarea de reclamă cross-channel între ceea ce azi înseamnă canale clasice și online, totul unificat sub o umbrelă digitală.