Analize Finanțe

Cădere liberă: economia românească a scăzut cu 12,3% în trimestrul doi

14 aug. 2020 2 min

Cădere liberă: economia românească a scăzut cu 12,3% în trimestrul doi

Reading Time: 2 minute

Produsul intern brut din trimestrul al doilea a scăzut cu 12,3% față de primul trimestru din 2020, respectiv cu 10,5% față de același interval din 2019, potrivit datelor anunțate de Institutul Național de Statistică (INS). Este cea mai abruptă prăbușire a PIB-ului românesc din istoria recentă.

Pe primele șase luni, scăderea PIB față de semestrul I din 2019 a fost de 3,9% pe seria ajustată sezonier, respectiv -4,7% pe seria brută. Datele INS urmează să fie revizuite, pe măsură ce vor fi disponibile noi date, iar INS avertizează că, în condițiile actuale, revizuirile ar putea fi mai mari decât de obicei.

„Estimările «semnal» precum și cele provizorii ale Produsului intern brut trimestrial sunt afectate de dificultățile create de criza pandemică și de instituirea stării de urgență și a stării de alertă. Aceste dificultăți au fost legate de colectarea datelor de bază care reprezintă intrări pentru conturile naționale și s-au concretizat printr-o creștere a ratei de non-răspuns. Pentru completarea informațiilor au fost utilizate surse alternative pentru a diminua, cât mai mult posibil, efectele acestor cauze asupra calității indicatorilor produși”, spun reprezentanții INS.

grafic PIB 2020 INS

Estimările guvernului privind evoluția economiei românești în acest an1, conform datelor din rectificarea bugetară prezentată recent, fac referire la o scădere de 3,9%.

Previziunile executivului par însă prea optimiste, în condițiile în care Comisia Europeană estimează o contracție de 6% a PIB-ului României anul acesta și o creștere de 4% în 2021.

Scăderea de 12,3% a economiei românești, deși abruptă, a fost apropiată de cea de 11,9% înregistrată de Zona Euro în trimestrul al doilea, însă România vine după ani de creșteri-record.

Foto: © Natanael Alfredo Nemanita Ginting | Dreamstime.com

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: