Analize BizRemote by certSIGN Lifestyle

Cluj-Napoca și Timișoara în Top 20 orașe din lume în care se poate trăi cel mai sănătos

3 feb. 2021 2 min

Cluj-Napoca și Timișoara în Top 20 orașe din lume în care se poate trăi cel mai sănătos

Reading Time: 2 minute

Două orașe românești, Cluj-Napoca și Timișoara, au reușit să fie nominalizate printre primele 20 din lume în care se poate trăi cel mai sănătos în 2021.

Clasamentul, realizat de compania britanică de consultanță DOT Zinc pe portalul Money.co.uk, ia în considerare, printre altele, speranța de viață, poluarea, rata obezității, prețurile alimentelor sănătoase, serviciile medicale, numărul de ore de expunere la soare într-un an.

Top 20 orașe în care se poate trăi cel mai sănătos

Top 20 orase sanatoase

Valencia este, deci, orașul unde se poate trăi cel mai sănătos în 2021. Orașul celebru pentru paella se află pe locul 3 în ceea ce privește speranța de viață, datorită unei combinații de factori.

În primul rând, geografia ajută Valencia să beneficieze de climatul ideal, nici prea cald, nici prea uscat, multă lumină solară de-a lungul anului, ceea ce ajută la absorbția de vitamina D. Briza mării împrăștie rapid aerul poluat, iar dieta echilibrată, cu multe produse proaspete, pește și fructe de mare, ajută din plin.

Orașul are și o atmosferă relaxată, are un patrimoniu cultural bogat și încurajează interacțiunea socială. Locuitorii din Valencia nu se valorizează prin locul de muncă, preferând legăturile cu prietenii și familia.

Cluj-Napoca este pe locul 1 în topul orașelor din România după calitatea vieții, clasament în care Timișoara ocupă locul 6.

Top 10 țări în care se poate trăi cel mai sănătos

  1. Spania
  2. Portugalia
  3. Elveția
  4. Japonia
  5. Islanda
  6. Italia
  7. Suedia
  8. Norvegia
  9. Singapore
  10. Austria

La nivel de țări, Spania este țara unde se poate trăi cel mai sănătos. Dieta mediteraneeană, cu surse sănătoase de omega-3, grăsimi și proteine, joacă un rol important, plasând țara în top 5 în ceea ce privește speranța de viață.

În plus, spaniolii merg foarte mult pe jos, ceea ce reduce poluarea și în paralel sporește sănătatea. Mesele în familie sunt foarte importante în zona mediteraneeană și contribuie la starea de bine a fiecărui individ. Costul vieții este moderat, iar în Spania munca nu este scopul principal al vieții, o vorbă populară fiind „Muncim ca să trăim, nu trăim ca să muncim”.

Foto: © Ungureanu VadimDreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: