Antreprenori Interviuri Tech

De la antreprenor la investitor

3 dec. 2019 2 min

De la antreprenor la investitor

Reading Time: 2 minute

Am avut cu Călin Fusu, fondator și CEO al Neogen, un interviu atipic. Deși răspunsurile lui au fost scurte, s-au dovedit a fi pline de miez antreprenorial cu aromă puternică de investitor. Și bune de studiat, dacă ai un startup în căutare de fonduri.

Ce te-a determinat să pornești un business online în România acum aproape 20 de ani?

Dorința de a deveni milionar.

Ce a fost cel mai greu la început?

La început a fost cel mai greu să-mi dau seama cât de nepriceput la business sunt, mi-a luat aproximativ 18 ani asta. Noroc că am avut un business, BestJobs, care a supraviețuit în ciuda incompetenței managerului.

Pot face față jucătorii locali din online invaziei giganților globali?

Nu pot face față invaziei giganților actuali, dar pot deveni chiar ei giganți, sau măcar jucători europeni, pe propriile nișe.

Ce urmează pentru BestJobs? De ce ai renunțat la funcția de CEO?

Am renunțat pentru că am realizat că sunt un CEO slab. Rezultatele din 2019/2020 vor demonstra că a fost o mișcare genială.

De ce ai decis să devii investitor în alte businessuri?

Pentru că nu știu ce altceva să fac cu banii, de aceea mă joc cu ei, învăț alte lucruri, cunosc oameni noi într-un fel, trăiesc.

Care sunt diferențele majore dintre Călin Fusu antreprenorul și Călin Fusu investitorul?

Cred că nu sunt diferențe majore. Calitățile necesare sunt aceleași: curiozitatea de a învăța, curajul de a-ți asuma riscuri.

Cât de mult te-a ajutat experiența în antreprenoriat când ai început să investești în alte companii?

Faptul că am făcut ceva în viață a dat oarece încredere viitorilor mei parteneri că pot contribui cu ceva la evoluția lor, pe lângă bani.

Cum alegi companiile și domeniile în care investești?

Domenii mari și fragmentate, antreprenori de la care am ce învăța.

Mai faci și investiții personale sau lucrezi doar prin Neogen Capital?

Doar prin Neogen.

În ce businessuri ești implicat acum – ca antreprenor, manager sau investitor?

BestJobs, Vivre, Clever/iTaxi, Conso și Vcredit în zona de fintech, Sailo, Frisbo, Cleany, Casta. Detalii găsiți pe site-ul nostru (râde).

Cum vezi peisajul investițiilor în startup-uri în România în particular și în Europa în general comparativ cu Silicon Valley?

În România, lucrurile se mișcă bine pe zona de seed (câteva sute de mii de euro) în ultimii ani. Pe zona de câteva milioane de euro în continuare stăm slab, dar estimez lucrurile să se schimbe în următorii ani, în bine.

Ce sfaturi ai pentru antreprenorii care caută investitori?

Get your shit together.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 337 (15 noiembrie – 15 decembrie 2019). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: