fbpx
Interviuri & Opinii Opinii

Despre respect și toleranță

16/05/2019

author:

Despre respect și toleranță

În sens profund, umanist, toleranța e despre respect, înainte de orice, despre a respecta nu dreptul altei persoane de a fi diferită de tine (asta e ușor și minimal), ci despre a respecta ideea că acel fel de a fi e valoros. Dar câți dintre noi chiar facem asta?

Acum ceva ani, revista “Capital” publicat un top al celor mai buni angajatori. Topul a fost construit pe baza unei cercetări care a măsurat gradul de satisfacție al angajaților din diversele companii participante. Cercetarea, coordonată de GfK, a pus mare accent pe o metodologie care să asigure date de calitate, cât mai apropiate de realitate. Printre altele, au fost puse oamenilor două tipuri de întrebări, despre 41 de factori care contează în satisfacția oamenilor față de un loc de muncă. Prima întrebare a fost: “În ce măsură acest factor contează pentru tine?”. A doua a fost “În ce măsură acest factor se regăsește în compania în care lucrezi?”. În afara clasamentului care a rezultat, această metodologie a produs și o informație foarte interesantă pentru mine: ce factori contează cel mai tare în satisfacția oamenilor față de un loc de muncă? An după an, în toți anii în care această cercetare a avut loc, pe primul loc ca importanță s-a aflat respectul pe care compania îl arată față de angajați.

Această nevoie vine dintr-un fel ciudat în care înțelegem respectul în organizații și chiar în societate: el pare să aibă eminamente o direcție ierarhică. Inferiorii trebuie să-și res­pecte superiorii. Studenții – profesorii, asistentele – medicii, angajații – șefii, tinerii – vârstnicii și tot așa. Reciproca, însă, nu e adevărată, în sensul în care respectul de sus în jos nu e inexistent dar e puternic asimetric. Respectul superiorilor față de inferiorii ierarhici capătă forme paternaliste, patria(matria)rhale, dar nu se extinde vreodată către apropiere și egalitate. Respectul față de ceilalți, însă, e o valoare profund umană, nu are legătură cu ierarhia și e unul dintre lianții esențiali ai societății. Și e foarte legat de subiectul toleranței.

Într-un articol cu puțin timp în urmă abordam tangențial subiectul toleranței față de ceilalți și am promis că am să-l reiau cândva. Profit de ocazie ca să o fac acum. Descriam atunci o conversație cu un amic care m-a marcat și mi-a schimbat cumva filosofia despre lume. Eu mă consideram o persoană tolerantă și argumentam asta amicului meu când el mi-a zis ceva ce m-a lovit: “Tu nu ești tolerant, tu ești nesimțit. Pentru tine toleranță înseamnă să iei distanță de cei care nu îți plac, până când nu te mai afectează”. M-a lovit pentru că avea dreptate și, într-adevăr, așa făceam. Acest mod de a te uita la subiect e pasiv și e bazat pe distanțare. El nu cere din partea celor care-l practică niciun efort, chiar dimpotrivă, produce detașare și confort.

Desigur, eu asimilam comportamentul cu o formă de toleranță, pentru că îl disociam de atitudinea agresivă de intoleranță, de comportamentul celor care vor să-i aducă pe ceilalți în modelele lor de înțelegere a lumii și tratează diferențele ca inacceptabile și, uneori, chiar deviante. Gândiți-vă, de exemplu, la ce tipuri de dezbateri a generat referendumul Coaliției pentru Familie, la ce fel de argumente și la ce feluri de etichetări, de ambele tabere. Comparat cu un astfel de comportament, detașarea pare într-adevăr o formă de toleranță, dar nu e. E doar o formă de nesimțire, de a te îndepărta până când nu mai simți nevoia de a tolera ceva.

În sens profund, umanist, toleranța e despre respect, înainte de orice, despre a respecta nu dreptul altei persoane de a fi diferită de tine (asta e ușor și minimal), ci despre a respecta ideea că acel fel de a fi e valoros. În sens umanist, toleranța e, deci, despre integrarea unei persoane sau a unui comportament care nu îți e propriu, despre a-i înțelege resorturile, a empatiza cu ele și a include persoana în cercul celor din jurul tău, chiar dacă nu toate valorile sale sunt compatibile cu ale tale. E despre a respecta diversitatea umanității și a respecta valorile altora, a le respecta legitimitatea. Dacă abordezi subiectul din acest unghi, atunci vei descoperi repede presiunea de a înțelege profund și din perspective diferite nevoile, fricile, aspirațiile și credințele unei persoane diferite de tine. Înseamnă, dacă ești ateu, de pildă, să-ți explici altfel decât prin prostie sau bigotism nevoia unor persoane de a se identifica transcendent cu entități superioare lor, de a căuta un sens deasupra lor pentru existență, chiar dacă tu nu ai această nevoie. Și invers. Dacă ești creștin practicant, să empatizezi și să respecți persoane care nu au aceleași credințe ca tine, să încerci să înțelegi cum funcționează lumea lor, să te abții de la a pune toate virtuțile omenirii pe cei ca tine și toate scăderile ei pe cei ca ei.

Mai mult decât atât, acest fel de a interacționa cu valori pe care nu le împărtășești se va extinde și asupra unor idei pe care nu le împărtășești. Dacă o persoană pe care o respecți spune ceva cu care ești în profund dezacord, primul tău sentiment va fi de mirare. Cum e posibil? Ce nu înțeleg aici? Prima reacție e să te pui pe tine în dubiu, să te asiguri că ai înțeles corect ce propune și mai ales de ce, să pleci de la premisa că punctul tău de vedere e posibil să nu fie cel mai potrivit. Nu să cedezi, asta e ușor și neproductiv, dar să-ți suspenzi judecata până când înțelegi în profunzime ce propune cel din fața ta. Următorul pas de gândire firesc e să încerci să integrezi ce poți integra din punctul de vedere al celui din fața ta, să cauți punți de legătură. Acest fel de a aborda dezacordul va produce două lucruri esențiale pentru calitatea relației dar și a soluției pe care o veți găsi împreună pentru conflict: va produce o platformă de acord de pe care veți putea negocia eventualele dezacorduri și va produce o înțelegere clară, netă a diferenței de abordări și a surselor ei. O astfel de abordare va duce, necesarmente, la rezolvări care vor diferi de punctul de pornire al ambilor participanți la dialog și va crea o relație armonioasă, durabilă între ei.

Toleranța și respectul se întemeiază pe a înțelege întâi ce ne apropie, ce ne unește. Psihologia noastră e adeseori părtinitoare în a vedea mai cu seamă ce ne deosebește, mintea noastră e antrenată să identifice excepțiile de la ceea ce considerăm normal și să reacționeze la ele. Dar simplul fapt că psihologia există, că există o știință care poate explica cum funcționăm toți, e un argument puternic că ceea ce ne face asemănători e cu mult mai puternic și mai important decât ceea ce ne desparte. Rămâne doar să ne folosim inteligența pentru a înțelege asta, în loc de a ne scoate în evidență diferențele.

Adrian Stanciu este consultant în transformare organi­za­țională și Associated Dean for Know­ledge & Leadership la Maastricht School of Mana­gement România.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest site utilizează fisiere cookie. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea acestui tip de fisiere. Mai multe informatii pot fi consultate prin accesarea POLITICI DE CONFIDENȚIALITATE