Analize Finanțe Tech

Platile in era biometrica

15 iul. 2015 4 min

Platile in era biometrica

Reading Time: 4 minute

Amprenta in loc de PIN si autentificare dupa pulsul inimii. Nu sunt scene din filme cu spioni, ci tehnologii biometrice testate deja sau chiar utilizate in industria platilor electronice.

Bataile inimii fiecarei persoane sunt unice, asa cum sunt si amprentele, iar cardiologii stiu acest lucru inca din 1964. Abia acum insa se testeaza folosirea electrocardiogramelor (ECG) in locul unui PIN in tranzactiile financiare. MasterCard, in parteneriat cu Byonim si Royal Bank of Canada, a demarat un test pilot privind functionalitatea biometrica de recunoastere a ritmului cardiac, cu ajutorul unei bratari care incorporeaza un monitor ECG.

“Aceasta bratara inteligenta preia rolul autentificarii utilizatorului, prin maparea particularitatilor ritmului cardiac. Nu avem inca rezultatele acestor teste, insa este important sa exploram cat mai multe solutii, pentru a le furniza consumatorilor o gama variata de optiuni”, ne explica Gabriel Ghita, Head of New Business Romania & Israel, MasterCard Europe.

In ceea ce priveste autentificarea pe baza de amprenta, MasterCard a introdus inca din 2012, in Africa de Sud, validarea prin intermediul caracteristicilor biometrice pentru beneficiarii de ajutoare sociale pe carduri preplatite. Concret, posesorii indemnizatiilor sunt inregistrati pe baza amprentei si ulterior, la momentul deplasarii la punctele de plata, utilizatorii sunt validati ca fiind eligibili pe baza infor­matiilor biometrice stocate. “Solutia a fost apreciata pentru reducerea posibilitatii de frauda la colectarea ajutoarelor sociale – intre aprilie 2012 si iunie 2013, peste 150.000 de ajutoare sociale au fost anulate, pe motive de frauda sau suprapuneri”, spune Gabriel Ghita. Pentru beneficiari, avantajele vin nu numai din faptul ca este eliminat riscul fraudei, ci si prin operativitate – anterior introducerii acestor carduri, beneficiile sociale puteau fi ridicate doar la anumite date specifice si presupuneau asteptarea la cozi impresionante. Cu cardurile preplatite, ajutoarele sociale pot fi incasate in primele sapte zile ale lunii, iar durata medie pentru a accesa fondurile a scazut semnificativ, pana la 30 de secunde, la orice punct de plata.

“Utilizarea amprentei este doar inceputul – sunt deja testate alte functionalitati ale tehnologiilor biometrice, de la semnatura digitala pana la maparea ritmului cardiac, configuratia palmara sau a venelor, recunoasterea vocala, faciala sau chiar a retinei si irisului”
Gabriel Ghita, Head of New Business Romania & Israel, MasterCard Europe

In octombrie 2014, MasterCard a dus mai departe aceasta tehnologie, printr-un parteneriat cu Zwipe, o companie de tehnologie specializata in autentificarea pe baza de amprenta, pentru lansarea primului card care incorporeaza functionalitati biometrice la plata, in cadrul unui proiect pilot cu Sparebanken DIN Norvegia. Cardul are incorporat un senzor biometric si tehnologia de autentificare biometrica Zwipe pentru a stoca datele biometrice ale posesorului de card. Dupa ce este realizata activarea printr-o simpla scanare a amprentei, cardul poate fi folosit pentru a realiza plati contactless. Autentificarea cu amprenta tine loc de autentificarea cu PIN. Recent a fost anuntata lansarea acestor tipuri de carduri si in Marea Britanie.

Gabriel Ghita MasterCard
Gabriel Ghita, Head of New Business Romania & Israel, MasterCard Europe

“Un alt exemplu este Apple Pay, care are o astfel de functionalitate – utilizatorii pot confirma o plata contactless prin autentificarea pe baza amprentei, telefonul mobil avand incorporat un cititor de amprenta, iar informatiile sunt sincronizate cu un card sau cont bancar”, arata Gabriel Ghita. MasterCard a anuntat recent finalizarea cu succes a unui proiect pilot privind recunoasterea vocala si faciala la plata cu cardul. Rezultatele au aratat un procentaj de succes al procesului de verificare de 98% si o durata de autentificare de sub 10 secunde.

Romanii, early adopters

Desi piata romaneasca este la inceput, potentialul este mare. Comparatia cu alte tari din regiune arata ca mai avem de recuperat in ceea ce priveste gradul de utilizare a platilor electronice, insa in Romania exista o masa critica de early adopters, de persoane foarte deschise la tehnologii ino­vatoare, spune Gabriel Ghita, adaugand ca tocmai acesta a fost motivul pentru care MasterCard a ales sa introduca MasterPass si in Romania, la scurt timp de la lansarea sa, iar evolutia de pana acum arata ca a fost o decizie foarte buna.

Cel mai probabil, extinderea tehnologiilor biometrice in industria locala a platilor electronice va fi realizata prin solutiile bazate pe portofele digitale. “Apple Pay si Android Pay au facut primii pasi, anuntand ca vor implementa sau permite utilizarea cititoarelor de amprenta pentru a autentifica utilizatorul in procesul platii, pentru o plata online sau la un terminal POS contactless. Ne asteptam ca aceste servicii sa se extinda si in Romania intr-un viitor apropiat”, arata reprezentantul MasterCard.

Avand in vedere evolutia pe parcursul ultimilor ani, industria platilor electronice se asteapta ca tendinta consumatorilor de a efectua plati contactless sa se amplifice pe viitor. Spre exemplu, in Cehia, fiecare a doua tranzactie realizata cu carduri MasterCard sau Maestro este contactless, iar in Polonia nivelul este de una din trei plati. Romania nu este inca la acest nivel, dar evolutia este foarte incurajatoare. “Deja toti emitentii si acceptatorii importanti din Romania furnizeaza dispozitive contactless clientilor lor, iar ritmul de dezvoltare este foarte accelerat. Ne bucura sa vedem ca inclusiv comer­ciantii s-au aratat interesati sa implemen­teze solutii de acceptare contactless”, arata Gabriel Ghita, care crede ca platile contactless vor inregistra o crestere semnificativa pe parcursul ur­matorilor ani si vor deveni, cel mai probabil, cea mai utilizata metoda de plata electronica. Tot­odata, solutiile de plata contactless vor sustine tranzitia catre platile mobile.

Cum va arata industria platilor electronice in 2020? Gabriel Ghita crede ca platile mobile vor deveni, treptat, motorul principal al platilor electronice, perspectivele lor de crestere fiind uriase daca analizam dinamica cu care s-au propagat si ritmul inregistrat intr-o perioada scurta de timp. “Pe ma­sura ce smartphone-ul devine principala sursa pentru activitati tot mai diverse, platile mobile vor inregistra una dintre cele mai puternice cresteri in ceea ce priveste adoptarea lor de catre publicul larg. Si, probabil, vom avea ocazia sa utilizam si tehnologii aflate acum in teste, precum cele biometrice”, spune reprezentantul MasterCard.

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: