Slow Marketing: Arta de a construi un brand care dăinuiește în timp
Reading Time: 3 minuteOra 02:30. Mă uit la ceas și realizez că mi-a luat 15 minute să ajung de la pat până la baie. Trag după mine cârjele, încerc să ridic piciorul operat și simt în tăcere liniștea nopții.
În timp ce toți din casă dorm, eu am un singur gând care nu mă lasă să închid ochii: poate că e momentul să încetinesc puțin. Poate că e momentul să încetinim puțin.
Înainte de operația la menisc, viața mea arăta ca un calendar supraaglomerat. De la 5 dimineața până seara târziu, totul era despre viteză. Patru-cinci cafele pe zi. Zeci de task-uri. Telefoane peste telefoane. Ajungeam seara acasă și vorba aceea ”mai aduc câteva taskuri și în living-room”. Aveam în gând tot timpul ”de m-aș odihni oleacă” dar guess what, un alt reel și un alt podcast mă băga direct în FOMO-ul carierei care mă punea direct pe drumul către burn-out.
Dar acolo în pat, cu fața la tavan, mă luptam cu gândul ”acum că sunt operat cine mai face toată munca?” și între timp îmi venea gândul ”dar acum ai vreme să observi tot ce se mișcă în online” și desigur îmi dădeam seama că trebuie să-mi scutur planurile și să articulez aceea idee de care-mi era frică, dar era musai de abordat: slow marketing.
Brandurile care dăinuiesc nu s-au construit pe trenduri
Uită-te la brandurile care au 20, 30 de ani în piață și sunt încă relevante. Brandurile care servesc sute de mii de clienți anual. Mă uit la acești fondatori care habar nu aveau ce era ăla trend, viral sau growth-hack acum 15-20-30 de ani, și totuși au supraviețuit.
Au reușit să construiască un business care azi pune pâinea pe masă la sute de angajați, au trecut prin crize economice, prin crize profesionale și schimbări de industrii – dar au dăinuit în timp. Nu pentru că au câștigat un award. Nu pentru că au făcut o inginerie de viral. Nici pentru că fondatorul a apărut în nu știu ce podcast.
Au supraviețuit pentru că și-au servit oamenii cu bun-simț. Pentru că s-au comportat cu clienții lor așa cum și-ar fi dorit să fie tratați ei înșiși ca și clienți. Pentru că DA-ul lor a fost DA și NU-ul lor a fost NU – ani la rând, indiferent de presiune. Au avut un scop și au muncit pentru acel scop.
Iar asta nu mai e o strategie de marketing pentru un oarecare trimestru. Deja aici vorbim de un mod de a face un business care mai apoi pune un brand pe hartă.
Trei lucruri pe care brandurile durabile le fac diferit
Tratează clientul cum ai vrea tu să fii tratat. Sună simplu și banal în același timp. Dar într-o perioadă în care toți vor să-și optimizeze conversia, cei mai puțini pun accent pe relație. Însă clientul va simți diferența. Și crede-mă, o va ține minte mult și bine, chiar dacă a trecut campania aia frumoasă de marketing pentru care departamentele de marketing și agențiile acum scriu brief-ul pentru următorul premiu.
Îți ții promisiunile. Fără excepții. DA-ul tău să fie DA și NU-ul tău să fie NU. Nu trebuie să under-promise și over-deliver. Nimeni nu-ți cere asta – în afară de speakerul motivațional care te pompează cu energia care te ține până când ieși din încăperea eventului. Iar un brand care promite mult și livrează puțin ajunge, inevitabil, să promită mai puțin și să livreze și mai puțin. Încrederea se construiește prin consecvența cuvântului dat și ținut.
Creezi valoare reală, nu dopamină ieftină. Un brand durabil nu se construiește pentru social media metrics și nici ca să facă următorul viral care să fie în gura a câtorva specialiști. Un brand azi se construiește ca să servească un client, să plătească angajatul și să împlinească visul unui antreprenor. De multe ori ăsta e genul de marketing care nu se vede.
Iar dacă strategia aia de marketing nu înfăptuiește aceste 3 lucruri atunci crede-mă că-i musai să te întrebi pentru cine faci ceea ce faci?
Slow marketing nu e un trend.
Și asta e exact ce îl face incomod.
Într-o industrie care celebrează viteza, volumul și viralul, a alege să lucrezi în întuneric – să faci lucrurile pe care nimeni altcineva nu e dispus să le facă, pentru că știi că trebuie făcute – nu aduce aplauze rapide.
Dacă azi vrei să construiești un brand care să existe și peste 5, 15, 25 de ani atunci fă bine și nu te mai întreba ce trend să urmezi, cum să sari pe următorul viral sau ce inginerie să faci pentru a folosi un overnight growth-hack care să mai împingă săgeata în sus pe spreadsheet.
Întreabă-te cum vrei să te comporți cu oamenii care îți dau banii lor, încrederea lor și, uneori, timpul lor.
Poate că lumea nu va încetini prea curând.
Dar strategia ta poate.
Slow marketing nu îți cere să renunți la ambiție. Îți cere să o disciplinezi. Să construiești ceva ce nu se prăbușește când algoritmul se schimbă, când TikTok se vinde sau când bugetul de media se oprește.
Pentru că brandurile care dăinuiesc nu s-au construit pe ce era hot. S-au construit pe ce era corect.
Robert Katai este fondatorul GrowthCon – cea mai așteptată conferință de marketing din Transilvania, autor al cărții Slow Marketing și al newsletterului săptămânal de marketing www.katai.ro.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz


