Spotlight 2026: Cum a devenit Calea Victoriei un teren de joacă pentru arta luminii

Spotlight 2026: Cum a devenit Calea Victoriei un teren de joacă pentru arta luminii

Reading Time: 7 minute

Cu 19 lucrări de artă luminoasă, 16 artiști din șapte țări și o producție care implică peste 300 de tone de echipamente, Spotlight transformă din nou Calea Victoriei într-o galerie de artă în aer liber. Ediția din 2026, organizată sub tema „PLAYGROUND”, propune publicului o experiență interactivă, în care arhitectura orașului devine parte din spectacol. Despre provocările organizării unui festival care atrage anual peste 300.000 de participanți, investițiile necesare, colaborarea cu artiștii internaționali și rolul Spotlight în dezvoltarea scenei culturale bucureștene, am discutat cu Mihaela Păun, directorul ARCUB, într-un interviu pentru Revista Biz.

Care este tema ediției Spotlight din acest an și ce experiență vreți să rămână cu publicul după festival?

Tema ediției din acest an este „PLAYGROUND”. Am vrut să transformăm Calea Victoriei într-un teren de joacă : un spațiu în care oamenii nu doar privesc lucrări de artă, dar și explorează, interacționează și redescoperă clădiri pe care le cred cunoscute.
Experiența pe care vrem să o lăsăm după festival este una de apropiere față de oraș. După trei seri de festival, ne dorim ca publicul să plece cu sentimentul că centrul Bucureștiului poate fi un loc deschis, generos și surprinzător, nu doar un traseu de tranzit, dar un spațiu cultural care aparține tuturor. Festivalul este gratuit, iar accesibilitatea rămâne parte din esența lui.

Care este bugetul alocat și cum a evoluat el în decursul anilor? În ce zone ale producției se concentrează cele mai mari costuri?

Nu pot da o cifră fără confirmarea finală a bugetului,[1.1] dar pot spune că bugetul a crescut constant odată cu amploarea festivalului: de la o ediție de pionierat, în 2015, la o producție aniversară cu 19 instalații, 16 artiști din șapte țări și un traseu extins pe Calea Victoriei.
Cele mai mari costuri se concentrează pe producția tehnică și pe siguranță: echipamente de proiecție și lumini, structuri și turnuri, transport și montaj, energie, asigurarea fluxului pietonal, precum și lucrările de adaptare a fațadelor pentru video mapping. Pentru ediția din 2026 vorbim, de exemplu, de peste 300 de tone de echipamente, 11 structuri și turnuri de proiecție, 20 de videoproiectoare laser și peste 200 de surse de lumină.

Un principiu important este că pe lângă partea estetică, ne concentrăm foarte mult din punct de vedere al bugetului și pe o experiența sigură și frumos integrată în oraș.

Cum este finanțat acest festival?

Spotlight este organizat de Primăria Municipiului București, prin ARCUB, iar modelul de finanțare combină resursele publice cu parteneriate private și sprijin instituțional. Raiffeisen Bank România este partenerul principal al ediției, pentru al treilea an consecutiv, iar printre parteneri se numără PPC Energie, NEPI Rockcastle, Mega Mall, Promenada Mall, NESCAFÉ și Radisson Blu.
Există și un strat esențial de parteneriate non-financiare: autorități și companii municipale care sprijină organizarea în spațiul public, precum Apa Nova, Direcția Generală Servicii Publice, Compania Municipală Iluminat Public, STB și TPBI. Acest model permite ca festivalul să rămână gratuit pentru public.

Cum se înscrie Spotlight în strategia culturală mai amplă a ARCUB și în felul în care instituția își imaginează centrul Bucureștiului?

Spotlight este una dintre cele mai vizibile expresii ale misiunii ARCUB: să aducă cultura în spațiul public și să facă din Bucureștiul un loc viu, atractiv și accesibil. Este mult mai mult decât un eveniment de trei seri; este o intervenție asupra percepției colective asupra orașului.
Prin Spotlight, Calea Victoriei devine temporar o promenadă culturală, iar clădirile emblematice , de la Palatul Telefoanelor la Cercul Militar Național ori Muzeul Național de Artă, capătă un rol nou: acela de suport pentru imaginație și creativitatea locuitorilor orașului. Vrem ca acest model să consolideze ideea unui centru urban în care cultura, arhitectura, mobilitatea pietonală și viața socială se susțin reciproc

Ce v-a învățat experiența edițiilor precedente despre publicul festivalului: ce a funcționat, ce v-a surprins și ce ați schimbat concret?

Am învățat că publicul răspunde cel mai puternic atunci când are voie să participe, nu doar să privească. Instalațiile interactive, momentele de video mapping pe clădiri iconice și traseul pietonal au funcționat foarte bine pentru că creează un ritm: oamenii merg, se opresc, fotografiază și continuă descoperirea orașului.
Ne-a surprins, în mod plăcut, capacitatea festivalului de a atrage un public foarte diferit, familii, tineri, turiști, oameni care altfel ar fi mai puțini prezenți într-o galerie de artă contemporană. Am schimbat concret lucruri precum extinderea traseului, întărirea componentei de dialog profesional prin Spotlight Talks și colaborarea mai strânsă cu artiști și studiouri românești.

Cum alegeți tema curatorială, traseul și lucrările care ajung în program, astfel încât ele să dialogheze cu spațiul urban și cu identitatea orașului?

Tema pleacă din dialogul dintre concept, arhitectură și experiența publicului. Pentru „PLAYGROUND”, curatorul Dorel Naste a construit un traseu în care lumina, mișcarea, sunetul și interacțiunea transformă Calea Victoriei într-un spațiu de explorare.
Alegem lucrări care pot dialoga cu locul: o proiecție trebuie să respecte și să pună în valoare fațada pe care apare, iar o instalație trebuie să aibă sens în piața, pe trotuarul sau în intersecția în care este amplasată. Programul din acest an combină șase video mapping-uri pe clădiri emblematice cu 13 instalații imersive și interactive, create de artiști și studiouri din Elveția, Franța, Australia, Italia, Austria, Marea Britanie și România

Festivalul transformă temporar orașul. Cum păstrați echilibrul dintre spectaculos, accesibilitate publică și respectul pentru patrimoniul din centrul Bucureștiului?

Echilibrul vine din trei reguli: patrimoniul este tratat ca parte activă a conceptului, spectaculosul rămâne subordonat siguranței, iar accesul publicului este o prioritate. Fiecare lucrare este gândită împreună cu specialiști tehnici și cu autoritățile responsabile de spațiul public.
În același timp, accesul gratuit și programul de seară fac festivalul deschis unui public cât mai larg. Cea mai bună formă de respect față de patrimoniu este să-l privim altfel: prin lumină, fără să-l alterăm, și prin experiențe care pot exista fără să lase urme.

Ce tip de colaborări sunt esențiale pentru realizarea Spotlight — de la artiști și producători tehnici la autorități, proprietari de clădiri și comunități locale?

Spotlight este un ecosistem: artiști și curatori, producători tehnici, studiouri de video mapping, ingineri de lumini, echipa ARCUB, Primăria Municipiului București, autoritățile locale, proprietarii și administratorii clădirilor, partenerii privați și comunitățile din zonă
Un rol aparte îl au partenerii instituționali, Teatrul Odeon, Cercul Militar Național, Muzeul Național de Artă, Palatul Telefoanelor, hotelurile și alte clădiri de pe traseu, pentru că ne deschid fațade și spații care devin, timp de trei seri, pânze pentru artă. Dar și toți colaboratorii care fac posibil acest proiect, pe parcursul celor 10 ani am creat un ecosistem de profesioniști care ni se alătură an de an în dorința noastră de a crea contexte sociale care au ca nucleu cultura.

Care sunt cele mai dificile aspecte „nevăzute” ale producției?

Cea mai mare parte a muncii rămâne invizibilă în seara festivalului: autorizații, închideri și organizarea traficului, securitate, protecția fațadelor, rezistența echipamentelor la vreme, sincronizarea proiecțiilor, testele tehnice și logistica de montaj și demontaj.
Există și o provocare mai subtilă: să creezi un traseu care să fie spectaculos, dar care să rămână lizibil pentru public. Trebuie gândite fluxurile de oameni, distanțele dintre lucrări, momentele de vârf, iluminatul urban existent și modul în care totul funcționează ca o singură experiență.

În ce măsură festivalul oferă o platformă artiștilor români și cum se construiește dialogul dintre scena locală și invitații internaționali?

Spotlight oferă artiștilor români o platformă rară: lucrări prezentate pe clădiri reprezentative, în fața unui public de sute de mii de oameni și alături de creatori internaționali. În programul din acest an, scena locală este puternic reprezentată, de la Sergiu Doroftei, Adrian Damian și Aural Eye Studio până la 360 Revolution, Studio H3, Rizi Design Studio, KOTKI visuals & Animatropic, Atelier SET Design ori scurtmetrajele UNATC.
Dialogul dintre scena locală și invitații internaționali se construiește prin selecția curatorială, producția comună, programul de Spotlight Talks și schimbul de know-how între studiouri. Vrem ca artiștii români să fie parte dintr-o conversație internațională reală despre arta luminii și spațiul urban.

Cum măsurați impactul Spotlight?

Măsurăm impactul pe mai multe niveluri: prezența publicului, acoperirea media, engagementul digital, feedbackul direct, numărul și profilul artiștilor implicați, precum și efectul asupra percepției centrului Bucureștiului. Festivalul atrage anual peste 300.000 de participanți, iar această amploare este un indicator important, dar nu singurul.
La fel de important este impactul calitativ: câți oameni descoperă pentru prima dată o clădire sau un colț al orașului, câți artiști români ajung să colaboreze internațional și cât de mult contribuie Spotlight la imaginea Bucureștiului ca destinație culturală.

Ce planuri aveți pentru festival în următorii ani?

Vrem ca Spotlight să rămână un festival gratuit, dedicat unui public larg, dar să crească în profunzime: mai multe comisioane pentru artiști, mai multe lucrări gândite special pentru București, o componentă educațională și profesională mai puternică și o continuitate mai clară între ediții.
Pe termen lung, ne dorim ca Spotlight să fie tot mai mult decât un weekend spectaculos: un motor pentru industria creativă locală, un punct de întâlnire pentru comunitatea internațională a artei luminii și un argument concret că centrul Bucureștiului poate fi un spațiu cultural deschis, sigur și memorabil.