Analize Marketing

Tehnologia creează oportunități, creativitatea aduce valoare

8 feb. 2019 3 min

Tehnologia creează oportunități, creativitatea aduce valoare

Reading Time: 3 minute
Jean Marie Dru 1
Jean-Marie Dru / Foto? Vali Mirea

A scris cinci cărți și, în primăvara acestui an, urmează a șasea carte. Va fi despre disruptive thinking, mai exact despre impactul gândirii marilor lideri din lumea corporațiilor asupra mediului de business. Este Jean-Marie Dru, cel care a dat lumii advertisingului conceptul de disruption. 

Prezent la bucurești la Zilele Biz, în contextul lansării ediției în limba română a cărții sale “Disrupție – 15 metode Dru către nou”, mi-a vorbit despre relația sa cu scrisul și felul cum se raportează la conceptul de inovație. Cartea cu titlul original “The Ways to New – 15 Paths to Disruptive Innovation” se concentrează pe un aspect fundamental al metodei propuse de Jean-Marie Dru, res­pectiv pe modul în care disrupția poate ajuta companiile din ziua de azi să genereze inovație.

Cele mai multe companii, în special cele din era predigitală, au de suferit din cauza ritmului foarte lent de inovare și, în consecință, din cauza dezvoltării lente. Cartea este un ghid pentru cei care își doresc să schimbe modul în care percep piața, consumatorii sau propria companie și încurajează cititorii să formuleze întrebări la care nu s-au gândit niciodată. Lucrarea explică 15 metode de inovație disruptivă care au contribuit la creșterea mai multor companii din întreaga lume.

“Nu scriu ușor, sunt om de business, nu scriitor și, dacă mă întrebai pe la 20-30 de ani, nu îmi imaginam că o să ajung să scriu cărți. În industria noastră, creionăm strategii și, pe măsură ce lucrez mai mult, acumulez mai multe idei, opinii, pe care simt nevoia să le împărtătășesc lumii. Am ajuns să scriu cărți ca să pot evolua. Când scrii o carte nu poți să te mai repeți după ce o lan­sezi, este o metodă să treci la nivelul următor”, povestește președintele TBWA.

Următoarea sa carte va fi despre disrupție în gândirea marilor lideri de business ai lumii și va fi lansată în mai 2019. Cartea nu va fi despre succesul acestora, ci despre felul în care modul lor de a gândi a influențat întreg mediul de business.

Despre inovație

“Dacă nu inovezi, mori, dar inovația nu înseamnă doar tehnologie sau digital”, este de părere creatorul metodei disruption. “Mulți se tem de inovație și cred că este foarte complicată din cauza tehnologiei, însă nu este mereu așa. Inovația poate porni de la o idee foarte simplă, de la un mod de a privi lucrurile diferit și de a adresa altfel de întrebări”, crede Jean-Marie Dru, căruia cel mai mult îi plac inovațiile care nu au nepărat legătură cu tehnologia. Iar în lumea publicității, este de părere că inovația și creativitatea merg mână în mână. În businessul de advertising poți inova în felul în care lucrezi cu datele, în modul în care pui media și creația la un loc sau în felul în care este organizată agenția, nu și jobul în sine, care, în cele din urmă, este același de ani de zile: să gene­reze idei “fresh”. Cum ții pasul cu noutățile? În primul rând, trebuie să descoperi noi talente, crede Dru, și apoi, mai important, este să le transmiți bine brieful – “disrupția ține de cât de bine reușești să le transmiți creativilor un brief bun. Dacă ai un brief bun, poate o să ai și o campanie bună”. “Pe vremuri, advertisingul era un domeniu către care tinerii aspirau. Acum toți par atrași de ideea de a lucra în companii de tech. Este fantastic să lucrezi în tehnologie și să ino­vezi. Tehnologia este cea care creează oportunități, creativitatea este însă cea care aduce valoare”, des­crie Dru raportul dintre tehnologie și creativitate.

 

carte Disruptie 1Jean-Marie Dru și-a început cariera în 1971 și 13 ani mai târziu a co-fondat agenția BDDP, cumpărată de Omnicom și fuzionată cu TBWA în 1998. În ianuarie 2001 a devenit CEO al TBWA și din 2008 este președinte al companiei.

Cartea “Disrupție – 15 metode Dru către Nou” este editată de agenția de publicitate FRIENDS \ TBWA, în colaborare cu Black Button Books.

Toate încasările din vânzarea cărții sunt donate către Fundația Friends For Friends (FFFF.ro) și proiectele sale: Superscrieri, #InARelationship, Biblioteca de Inovație, Creative Fitness Studio, Policlinica de Marketing pentru ONG-uri.

 

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: