Analize Business Companii

Topul producătorilor de vin din România

17 dec. 2020 2 min

Topul producătorilor de vin din România

Reading Time: 2 minute

Județul Alba conduce din punct de vedere al cifrei de afaceri de pe piața de vinuri din România, cu 279,9 milioane lei și 16% din totalul pieței, cea mai mare companie de aici fiind Jidvei Filiala Alba, arată o analiză KeysFin.

Pe locul 2 în top se află județul Vrancea (260,3 milioane lei – 14,8%), iar pe următoarele locuri județele Prahova (243,6 milioane lei – 13,9%), Timis (243 milioane lei – 13,9%) și București (193,8 milioane lei – 11%) . Mai mult, primele 5 județe au generat 69,6% din cifra de afaceri a sectorului.

Topul producătorilor de vin

În ceea ce privește topul producătorilor de vin locali, liderul pieței, cu o cotă de 11,3% și 199 milioane lei cifră de afaceri, este Cramele Recaș. Clasamentul este completat de Jidvei (10,9%), Cotnari (8,2 %), Crama Ceptura (5,8%) și Zarea (5,7%). Top 10 producători de vin din România au avut o cifră de afaceri cumulată de 980,4 milioane de lei anul trecut, ceea ce reprezintă 56,4% din piață.

top producatori vin Romania 2020

Clasamentul profitabilității

Cât despre topul profitabilității, cel mai profitabil jucător din piață în 2019 a fost Cramele Recaș, cu un rezultat pozitiv care reprezintă peste un sfert  din profitul industriei. Pe următoarele locuri se află Jidvei (Filiala Alba), Crama Ceptura, Zarea si La Barrique. Top 5 companii au generat împreuna aproape 54% din profitul sectorului în 2019.

Angajați vs. zilieri

Numărul mediu de salariați din acest domeniu a scăzut cu aproape 6% în 2019, cu 3% în ultimii 5 ani, însă cu aproape o cincime în ultimii 10 ani, la 5,700 de angajați în 2019. Acest trend este cauzat atât de faptul că mulți producători preferă să lucreze cu zilieri în plin sezon, cât și de faptul că s-au făcut investiții în automatizarea proceselor de producție.

Vincon Vrancea este cel mai mare angajator, cu 7,6% din forța de muncă a sectorului, compania fiind urmată de Cotnari (6,4%), Zarea (3,8%), Jidvei Filiala Alba (3,1%) și Cetatea de Baltă. Împreună, cei mai mari 5 angajatori au concentrat aproape 24% din forța de muncă a pieței locale a vinului.  Pe de altă parte, 219 companii (38% din total) nu au avut niciun angajat în 2019.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: