Topul țărilor care derulează studii medicale în domeniul COVID-19

8 apr. 2020 < 1 min

Topul țărilor care derulează studii medicale în domeniul COVID-19

Reading Time: < 1 minut

Găsirea unui tratament sau a unui vaccin contra COVID-19 se dă acum pe frontul cercetării medicale și echipe de specialiști din tot mai multe țări sunt implicate în această luptă. Dar care sunt țările cel mai implicate în acest domeniu?

Finbold.com a lansat Coronavirus Research Index (CRI), un site care identifică țările unde se derulează cele mai multe eforturi de cercetare pentru găsirea unui tratament la COVID-19, boala provocată de noul coronavirus.

Indicele ordonează țările pe baza numărului de studii medicale active legate de noul coronavirus, arătând unde se fac cele mai multe cercetări legate de COVID-19 pentru a înțelege virusul și a găsit metode eficiente de a-l combate.

În acest moment, potrivit CRI, în top 3 țări care derulează cercetări medicale în domeniu se află China, cu 60 de studii active, urmată de SUA, cu 49 de studii active, și Franța, cu 26 de studii active. Nu departe se află Italia, cu 25 de studii medicale active.

Vezi aici principalele eforturi de găsire a unui tratament sau vaccin în lupta contra noului coronavirus

Site-ul oferă detalii despre toate studiile derulate de fiecare țară și va fi actualizat săptămânal. Indicele ia în considerare studiile marcate drept „active” din baza de date ClinicalTrials.gov. Indicele a identificat 39 de țări unde se derulează studii medicale privind noul coronavirus, toate având cazuri confirmat de COVID-19.

Foto: Dreamstime.com

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: