Business Companii Stiri Tech

Venituri cu 60% mai mari pentru distribuitorul ceh de echipamente IT Grup ALEF

5 iul. 2020 2 min

Venituri cu 60% mai mari pentru distribuitorul ceh de echipamente IT Grup ALEF

Reading Time: 2 minute

Grupul ALEF a încheiat anul fiscal, la 31 martie 2020, cu o creștere a vânzărilor de 21% și cu o extindere a activității în Bulgaria, Grecia, Cipru și Malta. În România, ALEF a înregistrat o creștere de peste 60% a cifrei de afaceri.

Compania, cu sediul central la Praga, a continuat să-și consolideze prezența în România, Ungaria și Slovenia, unde a devenit numărul unu în vânzările de soluții Cisco. ALEF oferă, de asemenea, soluții dezvoltate de Microsoft, NetApp, Splunk, VEEAM, AWS sau F5. 

“În România, anul fiscal 2019 a fost un an de consolidare a poziției de experți în tehnologiile și serviciile distribuite: CISCO, Microsoft, NetApp, dublată de o creștere a cifrei de afaceri cu peste 60%. În paralel, anul trecut pentru noi a însemnat investiție în educație și dezvoltarea de competențe care să aducă beneficii partenerilor noștri”, a declarat Gabriel Ciucu, Managing Director ALEF România. „În contextul macroeconomic actual, anul fiscal 2020 care tocmai a început pentru noi, la 1 aprilie, va sta sub semnul adaptării și flexibilității, va fi un an axat pe folosirea 100% a echipelor tehnice de experți pentru susținere de la distanță a clienților, atât în zona de vânzări, cât și ca suport tehnic. O componentă importantă va fi și zona de training personalizat, adaptat nevoilor partenerilor noștri, totul pentru a putea lucra cu toții cât mai eficient și profesionist, chiar dacă în această perioadă condițiile sunt diferite”, a adăugat oficialul companiei.

ALEF are o rețea de centre de training în București, Praga, Bratislava, Budapesta, Ljubljana, Zagreb și Belgrad, extinzându-și în ultimul an oferta la peste 280 de cursuri IT&C. Anul trecut, peste 3.850 de profesioniști IT și-au încheiat pregătirea în centrele de training ALEF.

În ultimul an fiscal, Grupul ALEF a generat o cifră de afaceri de peste 270 de milioane de euro și a ajuns la 400 de angajați.

Foto: © Makym Klimov | Dreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: