Companii

Retailul romanesc creste peste media europeana

27 apr. 2016 3 min

Retailul romanesc creste peste media europeana

Reading Time: 3 minute

Economia a crescut, iar rata somajului a scazut in majoritatea tarilor in 2015. Aceasta evolutie se reflecta in puterea de cumparare care a crescut in Uniunea Europeana cu o medie de 3,7% fata de anul precedent, ceea ce ii ofera fiecarui cetatean UE o medie anuala de 15,948 de euro pentru consum, chirie, economii si contributii pentru pensii, se arata intr-un studiu GfK privind situatia retailului in 33 de tari europene. Studiul a analizat puterea de cumparare, ponderea cheltuielilor populatiei in retail din cheltuielile totale, inflatia si profitabilitatea spatiilor comerciale. De asemenea, studiul GfK ofera o prognoza asupra cifrei de afaceri aferente retailului din spatiile comerciale pentru 2015. 

Cifrele comunicate de GfK pentru cifra de afaceri si puterea de cumparare au fost realizate in euro pe baza cursului de schimb mediu 2015 pentru monedele nationale in cauza (asa cum sunt ele raportate de Comisia Europeana).

„2015 a fost un an bun pentru consumatorii europeni”, explica Dr. Gerold Doplbauer, retail expert GfK.

„Economia Uniunii Europene a crescut cu aproape 5%, iar rata somajului a scazut in majoritatea tarilor. Consumul casnic a crescut semnificativ. Ratele scazute ale dobanzilor la depozite au facut economisirea mai putin atractiva, astfel incat multi consumatori au ales sa isi cheltuiasca banii, principalul beneficiar fiind retailul. Exista insa diferente mari intre diferite regiuni ale Europei. Incertitudinile politice si economice exista in paralel cu evolutiile pozitive. Vom vedea cum va fi influentata disponibilitatea de cumparare in randul consumatorilor europeni de criza refugiatilor si de amenintarile teroriste asupra Europei, precum si de deficientele in economiile emergente.”

Puterea de cumparare

Puterea de cumparare in Romania este printre cele mai mici din Europa. Situatia este asemanatoare celei din fostele tari sovietice, Bulgaria, Serbia, Bosnia – Hertegovina, Macedonia si Albania. Regiunile tarii unde puterea de cumparare inregistreaza un mic salt fata de restul tarii sunt: Bucuresti si judetele Timis si Cluj.

Prognoza cifrei de afaceri aferente retailului din spatiile comerciale pentru 2016

Consolidarea afacerilor din retail de anul trecut continua si anul acesta. Pentru tarile din Uniunea Europeana, cresterea va fi de aproximativ 1% (pe baza valorilor euro nominale). Vor exista evolutii pozitive in special in Romania (+7%), in statele baltice (in jur de 5%), care, treptat, prind din urma pietele mai mature. Ne asteptam, de asemenea, la o dinamica robusta in retail in Suedia (+5%) si Spania (+4%).

Ponderea cheltuielilor populatiei in retail

In 2015, consumatorii europeni s-au bucurat de costuri reduse pentru energie si combustibil, precum si de o situatie economica buna si o crestere a veniturilor in multe tari europene. Totusi, printre principalii beneficiari ai acestor conditii favorabile nu s-a numarat si retailul. Prin urmare, tendinta de declin a ponderii cheltuielilor populatiei in retail a continuat si in 2015. Cota medie pentru toate tarile este de 30%. In timp ce consumatorii au mai multi bani disponibili, cheltuiesc acesti bani in principal pentru servicii, calatorii si activitati recreative, mai degraba decat pentru consum din retail.

Inflatia

Preturile au fost stabile in 2015. Aceasta este o situatie rara pentru industrie, pentru retail si pentru consumatori. In luna februarie 2016, Comisia Europeana a prognozat o crestere a preturilor in 2016 de 0,5%, datorata politicii ceva mai expansive a bancii centrale si relansarii economice. Dar, asteptarile legate de inflatie sunt atenuate de preturile scazute pentru materiale brute. In mai multe tari europene a avut loc mai degraba o deflatia anul trecut. Totusi, pentru 2016, Comisia Europeana anticipeaza preturi in scadere numai in Slovenia (-0,3%), Romania (-0,2%), Lituania (-0,1%) si Bulgaria (-0,1%).

Profitabilitatea spatiilor comerciale

Pe parcursul anului trecut, profitabilitatea a crescut in UE cu aproape 3%, la putin sub € 4,200 pe m². Aceasta este o veste buna pentru retail care a avut castiguri timp de doi ani la rand, dupa o lunga perioada de declin. Dinamica online a incetinit pe pietele mai mature si retailul clasic, in magazine, se adapteaza treptat la noile conditii. Magazinele neprofitabile au fost inchise, ca parte a digitalizarii ofertelor retailerilor si a solutiilor omnichannel. Cele mai mari rate de profitabilitate vin ca de obicei din Europa de Nord, Elvetia si Luxemburg, iar cele mai mici din estul si sudul Europei – totusi, tarile din aceasta regiune castiga teren in mod continuu.

 

Credit foto:  Estherpoon | Dreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: