Interviuri

Alecsandra Costin, fondator și CEO 2032communication: „Cred cu tărie că PR-ul trebuie să spună povești relevante și cu morală”

6 iun. 2023 4 min

Alecsandra Costin, fondator și CEO 2032communication: „Cred cu tărie că PR-ul trebuie să spună povești relevante și cu morală”

Reading Time: 4 minute

Alecsandra Costin, fondatoarea 2032communication, singura agenție de comunicare și PR din România care se adresează exclusiv antreprenoriatului feminin, ne-a vorbit despre decizia din spatele alegerii acestui model de business, dar și despre cum arată PR-ul în 2023.

Ai fondat o agenție de comunicare și PR care se adresează exclusiv antreprenoriatului feminin. Cum ai decis să pui bazele 2032 communicațion și de ce ai ales acest model de business?

2032 communication este singura agenție de comunicare și PR, din România, care se adresează exclusiv antreprenoriatului feminin. Pentru mine, 2032 communication este o poveste care se scrie sau se rescrie zi de zi. Undeva prin 2018 am decis să pornesc pe cont propriu, după mai bine de 12 ani în presă și alți puțini ani în comunicare. Însă, acei puțini ani petrecuți atât într-o agenție de comunicare cât și într-un departemant intern de comunicare mi-au fost suficienți pentru a-mi da seamna că PR-ul este domeniul care mi se potrivește ca o mănușă. Cred în continuare asta și încerc să fac lucrurile cât mai bine, fără a mă abate de la valorile mele mele, valori care se regăsesc și în regulile nescrise ale agenției.

Cred cu tărie că PR-ul trebuie să spună povești relevante și cu morală, trebuie să educe piața și să aducă plus valoare în business-urile partenerilor noștri, dar și în viețile oamenilor care citesc presa sau se uită la televizor. Cred că e și de datoria noastră, a oamenilor din relațiile publice, să educăm și, poate, într-o mică măsură, să schimbăm mentalități.

2032communication nu a fost mereu o agenție nișată pe antreprenoriatul feminin. În urmă cu doi ani, am decis să fac această schimbare, inspirată de o carte pe care o citeam la acea vreme, „Strategia Oceanului Albastru”, scrisă de Renee Mauborgne și W. Chan Kim. 90% dintre afacerile fondate și conduse de femei, în România, sunt afaceri mici și mijlocii, adică exact acele business-uri care au cea mai mare nevoie de creștere, iar PR-ul poate oferi un boost oricărei afaceri. Prin urmare, consider că ne adresăm exact pieței care are cea mai mare nevoie de noi.

Ai simțit vreodată că ai de pierdut având o afacere nișată?

Niciodată, dimpotrivă. Am avut doar de câștigat. Am câștigat încrederea unor femei absolut senzaționale, am câștigat notorietate pe piață datorită lor și multă experiență. Îmi place să cred că am construit o comunitate frumoasă care crește, de la o lună la alta. Faptul că ne punem amprenta asupra afacerilor și că le vedem cum cresc, ne oferă o satisfacție incredibilă.

350359423 623599613123422 6206206231540012828 n 1

În momentul acesta, tot mai multe companii încearcă să aducă oamenii înapoi la birou. Tu însă lucrezi exclusiv remote și, mai mult decât atât, coordonezi agenția din alta țară. Cum reușești? Întâmpini dificultăți din cauza lipsei de interacțiune directă atât cu oamenii din echipă cât și cu clienții?

Îmi spunea cineva, zilele trecute, că munca remote este un beneficiu extraordinar pe care tot mai puține companii sunt dispuse să-l mai ofere. Eu nu-l consider un beneficiu pe care îl ofer colegilor mei ci o normalitate. Poate și pentru că mie îmi place să nu fiu constrânsă de un loc, de o țară, dar și pentru că experiența ultimilor mi-a arătat că putem lucra extrem de bine și eficient fără să stăm toți, la un loc, într-un birou. Poate lucrăm chiar mai bine decât dacă am avea program de la 9 la 17. Evident, avem un flux de lucru pe care îl respectăm ca să ne asigurăm că nicio informație nu se pierde. Recunosc însă că am avut și, să-i spunem noroc, în ceea ce privește partenerii noștri, pentru că nu-mi place să-i numesc clienți, care au fost receptivi în ceea ce privește interacțiunea fizică rară. Spun rară, pentru că atunci când sunt în țară încerc să relaționez cu ei și față în față.

Care sunt domeniile în care întâlnim cel mai des femei antreprenor și cum este antreprenoriatul feminin în România?

Acum un an aș fi spus că este vorba despre industrii creative, cu precădere. Acum însă, spun, cu toată asumarea, că doamnele conduc la fel de bine afaceri creative sau afaceri din domeniul finanțelor. Însă, indiferent de industrie, atunci când vine vorba despre antreprenoriatul feminin, există un numitor comun – creativitate și inovație.

Cum ai ajuns să promovezi afacerile românești în media din străinătate? Care sunt țările în care poți oferi vizibilitate afacerilor românești?

Această direcție este una nouă pentru agenție, în curând împlinește un an. Și aș spune că a venit ca o necesitate, pentru că am primit cereri. A fost și este în continuare o provocare pentru că PR-ul, știm cu toții, se face prin relațiile strânse pe care specialistul în relații publice trebuie să le aibă cu jurnaliștii. Așa că a trebuit să construim parteneriate în fiecare țară, parteneriate cu oamenii care cunosc piața media și care lucrează la fel ca noi. Așa cum în România nu accesăm zona advertorialelor, la fel facem și în străinătate.

Mizăm pe jurnaliști, mizăm pe informațiile pe care le furnizăm și care, evident, trebuie să aibă caracter de noutate, inovație și să aducă plus valoare pentru publicul lor. În momentul de față avem parteneriate în aproape toate țările din Europa, dar și în Dubai și Statele Unite ale Americii. Trebuie să menționez că pentru promovarea internațională lucrăm și cu antreprenori. Aici, deja ne adresăm business-urilor mari, pentru că și prețurile pentru aceste servicii, dincolo de granițele țării, sunt semnificativ mai mari, față de cele de pe piața românească.

Ce înseamnă PR-ul sau, mai bine spus, cum arată PR-ul în în 2023, pe o piață extrem de competitivă?

Îmi place să cred că PR-ul este acel instument care nu trebuie să lipsească din nicio afacere. Este o punte între antreprenor și public, spune mereu o poveste, una autentică și de calitate. Extrage ADN-ul oricărui business și îl propagă, sub formă de poveste, în lumea largă, cu ajutorul presei. Poveștile sunt extrem de valoroase, iar PR-ul asta face. Nu vinde, nu face reclamă, aduce informații noi în piață și vorbește de oameni și afaceri care altfel nu ar avea „voce”.

Array

Articole pe aceeași temă: