BizRemote by certSIGN

Când ar putea fi gata un potențial vaccin

9 apr. 2020 2 min

Când ar putea fi gata un potențial vaccin

Reading Time: 2 minute

Cercetătorii de la Universitatea din Oxford au inițiat înscrierea participanților sănătoși la studiu clinic pentru testarea unui vaccin candidat pentru COVID-19, numit ChAdOx1 nCoV-19. Oamenii de știință britanici spun că ar putea ajunge în faza finală a programului în această toamnă.

Cel mai optimist scenariu ţine de apariţia unui vaccin în 6 luni, însă cel mai realist vorbeşte despre anul 2021.

„În cel mai bun scenariu vom obţine rezultate eficiente pentru intrarea în faza finală până în toamna acestui an, apoi vom vorbi despre capacitatea de producţie în masă”, au explicat epidemiologii pentru The Telegraph, citat de Mediafax.

Dezvoltat inițial pentru a preveni MERS, acest posibil vaccin se bazează pe un vector de vaccin adenovirus și pe proteina spike COVID-19. În prezent, acesta este fabricat în unitatea de Biomanufacturare Clinică a Universității din Oxford și va fi gata în câteva săptămâni, potrivit trialsitenews.com.

ChAdOx1 nCoV-19 este o versiune sigură a unui adenovirus. Acesta a fost modificat astfel încât să nu poată fi reprodus în corpul uman și a fost adăugat codul genetic care transmite instrucțiuni pentru producerea proteinei Coronavirus Spike, permițând adenovirusului să producă această proteină după vaccinare. Rezultatul este formarea de anticorpi împotriva proteinei Spike, despre care se știe că se află pe suprafața SARS-CoV-2.

Vezi și alte materiale pe care le-am publicat despre posibile vaccinuri

Teste pe oameni pentru un al doilea potențial vaccin în America

Topul țărilor care derulează studii medicale în domeniul COVID-19

Cine dezvoltă vaccinuri contra noului coronavirus și când le putem aștepta pe piață

Studiul clinic va înrola până la 510 participanți și va fi condus de Institutul Jenner și Grupul de Vaccinologie al Universității din Oxford. Acesta va fi derulat în Marea Britanie, pe voluntari adulți sănătoși cu vârste cuprinse între 18 și 55 de ani. Vaccinul va fi administrat pe cale intramusculară.

Rapoartele oficiale arată că cercetătorii universității urmăresc rezultatele în teste preclinice suplimentare pentru a evalua siguranța, în timp ce își iau angajamentul să investească în producerea unui număr mare de unități înainte de studiul clinic. Echipa de cercetători de la Oxford are o experiență semnificativă în a contribui cu soluții la combaterea unor urgențe de sănătate publică, fiind activi și în timpul focarului Ebola din 2014.

Pe lângă Universitatea din Oxford însuși, au fost identificate și alte site-uri participante, inclusiv NIHR WTCRF, Spitalul Universitar Southampton NHS Trust, Imperial College Healthcare NHS Trust și John Radcliffe Hospital din Oxford.

Credit foto: ID 150176436 © David Herraez | Dreamstime.com

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: