Interviuri Brand Focus

Daniel Gross, PENNY: Sportul aduce oamenii împreună

10 nov. 2023 3 min

Daniel Gross, PENNY: Sportul aduce oamenii împreună

Reading Time: 3 minute

Fotbalul nu se joacă doar pe teren, ci și în afara lui, unde copiii și tinerii au nevoie de susținere pentru a-și împlini visurile. Daniel Gross, CEO al PENNY România, ne spune cum susține retailerul viitoarea generație de sportivi.

PENNY România a lansat recent, în parteneriat cu FRF, Liga Punctelor, un program dedicat cluburilor sportive de fotbal pentru copii, juniori și tineret. Care sunt obiectivele acestui program?

Cu această inițiativă, PENNY susține cluburile de fotbal pentru copii, juniori și tineret din toată țara. Împreună cu Federația Română de Fotbal am lansat acest proiect unic pentru ca micii fotbaliști să își urmeze visurile. Prin această inițiativă, clienții pot dona punctele obținute la fiecare sesiune de cumpărături în magazinele PENNY, oferind astfel un ajutor cluburilor de fotbal înscrise pe ligapunctelorpenny.ro.

Puteți intra în platformă, vă alegeți clubul către care vreți să donați punctele, introduceți numărul și valoarea bonului și punctele ajung astfel la clubul preferat. Fiecare club înscris în platformă își poate achiziționa echipamente sportive sau alte produse necesare desfășurării activității de zi cu zi.

Programul are loc la nivel național, în cele peste 350 de magazine PENNY, iar detalii găsiți pe site-ul ligapunctelorpenny.ro. Până acum avem peste 500 de cluburi înscrise. Suntem încântați să vedem reacțiile pozitive pe care le au cei mici când clubul lor primește produsele și echipamentele noi de care se bucură la antrenamente.

De ce este important sportul pentru copii și nu numai?

Sportul are un impact fundamental asupra dezvoltării copiilor și a întregii noastre comunități, știm asta cu toții. Prin participarea la activități sportive, nu doar că promovăm un stil de viață sănătos și prevenim problemele de sănătate, ci și cultivăm abilități esențiale precum spiritul de echipă, gestionarea timpului și reziliența emoțională. Aceste valori nu contribuie doar la succesul individual, ci și la construirea unei comunități puternice și unite.

Este imperativ să investim în cei mici, să investim în viitorul nostru, iar susținerea sportului este o modalitate eficientă de a realiza acest obiectiv. Sportul aduce oamenii împreună, creează legături puternice și promovează un sentiment de apartenență. Prin angajamentul nostru în sprijinirea acestor valori, contribuim nu doar la sănătatea și dezvoltarea individuală, ci și la coeziunea și prosperitatea întregii comunități.

Acum doi ani, PENNY a lansat SuporteRO, prima și singura marcă proprie dedicată suporterilor. Cum a evoluat gama și care sunt planurile pe care le aveți în continuare cu SuporteRO?

Lansată ca răspuns la pasiunea noastră comună pentru sport, marca noastră proprie a evoluat rapid. Am extins gama pentru a satisface nevoile suporterilor și am consolidat colaborările locale, transformând SuporteRO într-o comunitate dedicată. Am adaptat mereu sortimentul la anotimp și context, deci vom continua să diversificăm această gamă și în următoarea perioadă.

De ce alege PENNY să investească și să se implice în fotbalul românesc?

Este important să susținem fotbalul românesc și acum, și oricând, pentru că, până la urmă, acest sport nu se rezumă doar la rezultate, ci reprezintă speranță și oportunități pentru copii, energie pentru suporteri, admirație și pasiune pentru jucători, aduce bucurie, motivează, ne provoacă și ne încurajează.

Fotbalul este sportul preferat al românilor. Miza nu se joacă doar pe teren, ci și în afara lui. Fotbalul este despre suporteri, despre semnificații și emoții. Orice copil din România are o minge de fotbal în casă, orice părinte a jucat cel puțin o pasă cu copiii lui și orice tânăr s-a înverșunat urmărind meciul echipei favorite. Aș putea rezuma spunând că prin acest parteneriat cu FRF, PENNY susține sportul în general, fotbalul în special și românii… în total.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 378 (6 noiembrie – 6 decembrie 2023). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

Array

Articole pe aceeași temă: