Companii

După investiții de 250 mil. euro în ultimul deceniu, TRANSAVIA vizează achiziții pentru a-și consolida poziția în regiune

23 mart. 2023 2 min

După investiții de 250 mil. euro în ultimul deceniu, TRANSAVIA vizează achiziții pentru a-și consolida poziția în regiune

Reading Time: 2 minute

TRANSAVIA, cel mai mare producător de carne de pui din România, are în plan investiții masive în extinderea și eficientizarea operațiunilor și prin achiziții de noi jucători din piață. Astfel, în 3-4 ani, capacitatea de producție va atinge un nou nivel record pentru un sud-estul Europei, depășind borna de 200.000 de tone de carne de pui anual.

„Pe 1 aprilie aniversăm 32 de ani de la înființare. Suntem mândri că suntem cel mai mare producător de carne de pui din țară, cu rezultate excepționale an de an și cu o soliditate a afacerii care ne permit în mod incontestabil să creștem constant și să ne întărim poziția de lider. Știm exact unde vrem să ajungem pe termen mediu și lung, fiind deciși să ne extindem operațiunile cumpărând jucători din piață. De altfel, în acest moment suntem deja angrenați în negocieri pentru astfel de achiziții.”

Ioan Popa, Președinte și Fondator TRANSAVIA

TRANSAVIA a investit în ultimul deceniu aproximativ 250 de milioane de euro din fonduri proprii în dezvoltare sustenabilă, în extinderea operațiunilor, în tehnologie modernă și dezvoltarea echipei.

TRANSAVIA a inițiat în 2022 cea mai mare investiție în energie verde din sectorul alimentar, aproximativ 35 de milioane de euro, din fonduri proprii, pentru producerea de până la 100% din energia necesară operațiunilor, până la finalul acestui an.

TRANSAVIA este singurul producător din România care produce, crește și procesează toți puii în facilitățile proprii, compania având o capacitate de abatorizare de 30.000 de capete / oră. Compania exportă aproximativ 30% din producția sa în 27 de țări de pe mai multe continente.

TRANSAVIA deține și produce brandurile de carne de pui Fragedo, pui cu creștere lentă Libertan și semipreparate pe bază de pui Papane. Compania are în prezent peste 2.300 de angajați, care activează preponderent în cele 30 ferme de creștere a păsărilor și în cele 4 ferme de producție vegetală, în fabrica de nutrețuri combinate, în cele 3 abatoare de ultimă generație și în fabrica de procesare a cărnii. În fermele TRANSAVIA, localizate în 8 județe din România, se produc anual peste 100.000 de tone de carne de pui.

Array

Articole pe aceeași temă: