Fake contra Fake

Cu toții putem fi victimele fenomenului fake news. Nu prea avem scăpare. Oobah Butler crede însă că putem încerca să îi ținem piept cu puțină ironie și simțul umorului. A creat The Shed, cel mai popular restaurant londonez pe TripAdvisor pentru două săptămâni în 2017, și a mers la unul dintre cele mai de anvergură evenimente din lumea modei, la Paris Fashion Week, sub numele designerului Georgio Peviani. Performanțe greu de egalat într-un timp atât de scurt de o singură persoană, doar că niciunul din cele două nu există: nici restaurantul, nici designerul. Nu există în viața reală, în online ele au o prezență cât se poate de veridică. Atât The Shed, cât și brandul de haine Georgio Peviani au fost confecționate de la zero, demersuri duse la bun sfârșit cu o precizie și atenție la detalii la care doar cei mai buni oameni de branding și marketing se pricep. Tânărul londonez Oobah Butler a dat dovadă din plin aceste calități, fără să fi studiat vreodată marketing în mod formal. Asta nu înseamnă că nu-l tentează o carieră în marketing și dacă o va face are toate șansele să câștige titlul de cel mai neconvențional om de marketing al zilelor noastre. Recent, a pus bazele The Number 1 Agency, proiect despre care a vorbit și în timpul prezentării de la conferința globală IAA Creativity 4 Better din această toamnă de la București. Va fi o agenție care va lucra cu un singur client, un singur brand, cel care îi va cere lui Oobah să vină cu cea mai inedită provocare. Va fi The Number 1 Agency de-a adevăratelea? Este o întrebare legitimă, dat fiind istoricul proiectelor sale. Oabah susține că da. “Nu este o agenție imaginară. Partea subversivă este să faci ceea ce nimeni nu așteaptă”, punctează el. Nu știe dacă va merge sau măcar dacă o să-i placă, dar cât timp o să fie “fun”, știe că este un proiect la care va lucra cu plăcere.

THE SHED

Ce a reușit Oobah Butler cu The Shed? Practic, a arătat cât de ușor pot fi manipulate recenziile pe site-uri de profil, precum TripAdvisor. Cum a făcut asta? Timp de opt luni, a promovat un restaurant inexistent până când a ajuns în topul celor mai apreciate localuri din Londra, folosindu-se de imagini prelucrate, făcute în curtea locuinței sale din Dulwich. A creat un cont fals, a făcut public un număr de telefon și a anunțat că adresa era disponibilă numai pe bază de programare. A creat în jurul așa-zisului restaurant un aer exclusivist care avea să servească farsei sale. S-a ajuns până în punctul în care furnizori de alimente au început să ghicească adresa și să-i trimită mostre spre testare, iar firme de PR să-și ofere serviciile. La apogeul farsei, Butler a decis să organizeze o cină exclusivistă la care a servit semipreparate congelate din supermarket. Unii dintre oaspeți s-au prins de farsă, cei mai mulți însă s-au declarat încântați de experiența culinară oferită.

Ulterior, Oobah Butler a făcut public documentarul The Shed, în care a prezentat pas cu pas toate manevrele de marke­ting pe care le-a urmat. Documentarul a depășit 100 de mi­lioane de vizualizări în întreaga lume, devenind un fenomen global preluat de publicații și televiziuni din întreaga lume. Parlamentul din Singapore l-a folosit pentru a iniția un proiect de lege contra fake news, iar o televiziune japoneză a difuzat un documentar de o oră despre acest proiect.

Întreaga poveste a fost documentată, pe larg, de Vice: 

GEORGIO PEVIANI

Nu există un designer cu acest nume, ci doar o marcă de jeanși care se vinde în piețe cu 40 de dolari bucata. Pornind de la ideea că în fashion imaginea și povestea creată în jurul unui produs echivalează cu mai bine de jumătate din valoarea brandului, Oobah Butler a decis să‑și testeze teoria. A mers anul trecut la Paris Fashion Week cu cărți de vizită prin care s-a prezentat ca fiind Georgio Peviani, s-a acreditat și a obținut invitații la petreceri. În doar câteva zile, a convins desig­neri, modele, bloggeri și întreg internetul că Georgio Peviani avea potențialul să devină tânărul designer al anului. A reușit toate astea după ce anterior crease de la zero imaginea brandului, cu ședințe foto profesionale, styling, website și toate cele necesare unui brand de fashion pe val.

Ulterior, ca și în cazul The Shed, Butler a documentat întreaga poveste, filmul de ma­king-of al brandului Georgio Peviani atrăgând peste 30 de milioane de vizualizări în întreaga lume. Ce a rezultat de pe urma acestui experiment, dincolo de faptul că Butler și-a demonstrat teoria? Câțiva furnizori de textile l-au contact pe Adam Asmal, adevăratul proprietar al brandului, și acum jeanșii Georgio Peviani se vând în întreaga lume. Totodată, po­vestea fiind preluată în presa de fashion și de influenceri precum Raquel Minelli din Brazilia, care a promovat brandul celor peste 750.000 de fani ai săi, la care se adaugă mileniali din întreaga lume care au postat online poze cu ei purtând ținutele Georgio Peviani, brandul are acum o prezență puternică și în social media.