fbpx
Opinii

Sfârșitul neoliberalismului și renașterea istoriei5 min

23/01/2020 3 min read

Sfârșitul neoliberalismului și renașterea istoriei5 min

Reading Time: 3 minute

La încheierea Războiului Rece, politologul american Francis Fu­ku­yama a scris un celebru eseu, intitulat “Sfârșitul istoriei?”. Pră­bușirea comunismului, spunea el, urma să înlăture ultimul obstacol din calea instaurării în întreaga lume a democrației liberale și a economiei de piață. Și multă lume a fost de acord cu el.

În ziua de azi, când ordinea liberală globală, bazată pe re­guli, pierde neașteptat teren, când demagogi și lideri autocrați conduc țări care însumează mai bine de jumătate din populația lumii, ideea lui Fukuyama apare naivă și depășită. Și totuși ea a sprijinit doctrina economică neoliberală, care a fost la modă în ultimii 40 de ani.

Dar credibilitatea teoriei dragi neoliberalismului că piețele libere sunt singura cale către prosperitate e astăzi pe ducă. Și pe bună dreptate. Slăbirea simultană a încrederii în neoliberalism și în democrație nu e o coincidență, iar legătura dintre ele e mai puternică decât pare. Pentru că neoliberalismul subminează democrația de 40 de ani încoace.

Abordarea globalizării propo­văduită de neoliberalism a făcut ca oamenii, individual, cât și comunități întregi, să-și piardă parțial controlul asupra destinului, așa cum a explicat foarte clar Dani Rodrik de la Universitatea Harvard și cum am spus și eu în cărțile mele recente “Globalization and Its Discontents Revisi­ted” și “People, Power, and Pro­fits”. În special efectele liberalizării pieței de capital au fost odioase: dacă un candidat la președinție dintro economie în curs de dezvoltare se “certa” cu Wall Streetul, băncile își retrăgeau banii din țara respectivă, iar votanții aveau de făcut o alegere imposibilă: ori cedau în fața Wall Streetului, ori aveau de înfruntat o criză economică severă. Practic, era ca și cum Wall Streetul avea mai multă putere politică decât cetățenii țării.

Chiar și în țările dezvoltate oamenilor li se spunea: “Nu aveți voie să vă urmați politica dorită” (protecție socială adecvată, salarii decente, impozitare progresivă, sistem financiar bine reglementat) “pentru că țara își va pierde competitivitatea, joburile vor dispărea și voi veți trăi foarte prost”. Atât în țările bogate, cât și în cele sărace, elitele au promis că politicile neoliberale vor duce la o creștere economică mai rapidă și că bene­ficiile se vor propaga înspre toată lumea, inclusiv către păturile cele mai sărace. Pentru a ajunge acolo însă, angajații ar trebui să accepte o perioadă salarii mai mici și toți cetățenii ar fi nevoiți să fie de acord cu reduceri ale unor importante programe guvernamentale. De asemenea, elitele au susținut că promisiunile lor au la bază modele economice științifice și cercetări ample. Numai că au trecut 40 de ani și rezultatele nu sunt cele așteptate: creșterea a încetinit (iar de ea au beneficiat numai oamenii bogați), salariile au stagnat, piața de capital a prosperat, veniturile și bunăstarea s-au propagat în sus și nu în jos.

Stagnarea salariilor (cu scopul de a menține sau crește competitivitatea) și reducerea programelor guvernamentale nu au dus la un nivel de trai mai bun, iar omul de pe stradă s-a simțit, pe bună dreptate, tras pe sfoară. Iar acum trăim consecințele politice ale acestei mari înșelătorii: neîncrederea în elite, în știința economiei, pe care era bazat neoliberalismul, și în sistemul politic corupt care a făcut posibilă situația actuală.

Adevărul este că, în pofida numelui său, era neoliberalismului nu a fost liberală. Ea a impus o ortodoxie intelectuală ai cărei gardieni nu admiteau contestarea sistemului. Economiștii cu opinii diferite erau tratați ca niște eretici și marginalizați. Neolibe­ralismul nu prea avea legătură cu societatea deschisă pentru care pleda Karl Popper. După cum a arătat George Soros, Popper a recunoscut că societatea noastră e un sistem complex și în continuă evoluție, în care, cu cât învățăm mai mult, cu atât învățătura dobândită schimbă sistemul. Iar intoleranța nu era nicăieri mai aprigă decât în macroeconomie, unde modelele la modă excludeau posibilitatea unei crize precum cea care de fapt a venit, în 2008. Și, când imposibilul s-a întâmplat, a fost considerat o excepție care fusese imposibil de prezis. Cei care susțineau autoreglarea piețelor și negau sau bagatelizau efectele externalităților nu acceptă nici în ziua de azi că acestea au dus la dereglementarea care a fost esențială în izbucnirea crizei. Ideile lor încă au adepți, care încearcă să facă faptele să se potrivească la teorie, ceea ce dovedește că ideile proaste mor greu.

Dacă criza financiară din 2008 nu a reușit să ne convingă că piețele libere nu funcționează, criza climatică actuală o va face sigur: neoliberalismul va aduce sfârșitul civilizației noastre. Și e sigur că demagogii care vor să întoarcem spatele științei și toleranței nu ajută deloc la evitarea acestui final tragic.

Singurul mod de a merge înainte, de a ne salva planeta și civilizația, este renașterea istoriei. Trebuie să readucem la viața Epo­ca Rațiunii și să ne plecăm din nou în fața valorilor sale: libertatea, respectul pentru cunoaștere și democrația.

© Project Syndicate

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 339 (20 ianuarie – 17 februarie 2020). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *