21 ian. 2015 < 1 min

(Ho)Marul discordiei

Reading Time: < 1 minut

Singapore a apartinit portughezilor, apoi olandezilor, a fost colonie britanica si a fost invadata de Japonia. De aceea, aici veti putea intalni un amestec savuros in termeni de arta culinara. Desi Singapore nu este cunoscut in lume ca fiind un loc cu o puternica mostenire in materie de preparate culinare, precum India, China sau Tailanda, are totusi o serie de retete cu o puternica “personalitate”. Una dintre putinele mancaruri traditionale din Singapore este “Chilli Crab” – homar in sos de ardei iuti – despre care se spune ca a fost inventata, la jumatatea anilor ’50 de Cher Yam Tian si de sotul acesteia. Reteta a starnit, in urma cu cativa ani, un adevarat “razboi al patentelor”, cand fostul ministru al turismului din Malaezia, Ng Yen Yen a declarat ca acesta este un preparat malaezian si ca “alte tari au furat reteta”. Cum acesta nu a adus si dovezi la masa de discutii, cel putin pana in momentul de fata, preparatul este considerat in continuare singaporez, iar CNN l-a desemnat drept unul dintre cele mai delicioase 50 de feluri din lume. Desi numarul restaurantelor care au in meniu Chilli Crab este urias in Singapore, celebrul preparat poate fi incercat, in varianta originala, la restaurantul Roland, fondat de inventatorii retetei, si detinut astazi de fiul acestora, Roland Lim.

Foto: Dreamstime

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: