Tech

Internet – de la gratuit la platit

17 feb. 2011 3 min

Internet – de la gratuit la platit

Reading Time: 3 minute

Intr-un fel, este o lupta intre David si Goliat. O industrie inca mica, dar cu potential urias, trebuie sa-si convinga 96% dintre utilizatori (de fapt, pe cat mai multi dintre acestia) sa plateasca macar pentru o parte din continutul accesat. Pentru ca, potrivit unui studiu international realizat de GfK, doar 4% dintre utilizatorii de Internet din Romania ar fi dispusi sa plateasca pentru continut online. 22% cred ca accesul pe site-uri trebuie sa fie gratuit, dar sunt dispusi sa accepte publicitate sau actiuni de marketing, in timp ce 20% nu vor nici publicitate. Vestea buna este ca un procent masiv (54%) formeaza grupul nehotaratilor, care considera ca niciuna dintre optiunile mentionate nu reflecta opinia lor.

Cum s-a ajuns la problema platii de catre utilizator a continutului de pe web? Pe Internet pare sa nu se aplice dictonul conform caruia nimic nu e gratis in viata. Accesul la continut este cvasigratuit, singurele "intreruperi" fiind provocate de diversele forme de publicitate online, dar si acestea pot fi tinute din scurt cu ajutorul aplicatiilor precum AdBlock.

Poate tocmai de aceea anuntul facut anul trecut de Rupert Murdoch privind intentia de a introduce plata pentru continutul site-urilor de stiri detinute de News Corp. ("Wall Street Journal", "London Times", "The Sun") a provocat unde de soc in online. Desi magnatul media se referea strict la site-urile de stiri, furnizorii de continut de orice tip descopera ca actualul sistem bazat pe publicitate incepe sa-si arate limitele.

Un promotor al schimbarii ar putea fi Hulu, portalul ce ofera, in SUA, emisiuni, seriale si filme. Potrivit analistilor, este foarte posibil ca Hulu sa inceapa de anul acesta sa taxeze accesul, mai ales ca News Corp. detine 27% din companie. Schimbarea paradigmei financiare in online va viza intregul ecosistem web, fiind posibila si o segregare accentuata a continutului premium de cel gratuit. In conditiile in care Internetul devine centrul lumii noastre multimedia, este tot mai dificil pentru companii si antreprenori sa investeasca in continut care sa fie oferit la liber oricarui utilizator. Fara indoiala, revolutia social media a produs mult content creat benevol de utilizatori pentru utilizatori, dar entuziasmul nu poate suplini pana la capat nevoia de investitii in echipamente, productie si oameni care sa ofere continut la anumite standarde de calitate.

Romanul plateste?
Tendinta isi face loc si pe piata locala, unde Dragos Stanca, Managing Director la F5, divizia de new media a grupului Realitatea-Catavencu, este de parere ca, intr-un fel sau altul, se va ajunge si la plata dinspre utilizator, fie pentru servicii, fie pentru continut premium (video sau text).

Dar schimbarea va lua ceva timp. Internetul autohton creste inca pe baza publicitatii. Perceput ca un mediu ieftin si masurabil, web-ul va atrage tot mai multa publicitate. Dar, cum lupta pe online se da in principal pentru atragerea unei mase critice de utilizatori de dimensiuni cat mai mari, restrictionarea acestei cresteri prin introducerea unui sistem de plata pentru continut poate reprezenta o frana pe care publisherii vor incerca sa o evite.

Speranta vine nu de la PC-urile clasice, ci de la telefoanele inteligente, in special iPhone. Pe plan international, plata pentru diverse aplicatii si pentru deblocarea de facilitati suplimentare nu a descurajat utilizatorii. Dragos Stanca crede ca, desi in Romania "nu a rupt", iPhone reprezinta un inceput al schimbarii de mentalitate in privinta platii pentru continut. "Cred insa ca vor mai trece cinci ani pana cand va fi «normal» ca, pentru content de calitate, sa fie firesc, in unele cazuri, sa se plateasca o suma, fie ea si modica pentru inceput."

Obstacolele nu sunt putine. Platile online cu cardul sunt in plin avant in Romania, crescand cu 75% anul trecut, dar abia au atins 92,8 milioane de euro, potrivit RomCard. Solutia poate veni din zona microplatilor, in special prin SMS, cu conditia ca operatorii de telefonie mobila sa-si reduca procentul pe care il retin, crede Dragos Stanca.

Pentru moment, oferirea de continut online contra cost pe piata romaneasca este mai degraba experimentala. Principalul motor va fi in prima faza zona business-to-business. "Intr-un fel sau altul, fie pentru servicii, fie pentru content premium, se va ajunge si la plata dinspre utilizator. Bani online se pot produce insa, substantial, mai ales prin servicii b2b", arata Stanca.

Utilizatorii s-au obisnuit deja sa plateasca pentru servicii sau facilitati ca spatiile de stocare pe Internet (cum este cazul serviciul Flickr Pro de la Flickr) sau pentru bunuri virtuale in retelele sociale ori in jocurile online de genul World of Warcraft. Modelul acestor site-uri, care implica oferirea de continut gratuit urmat de plata pentru servicii suplimentare, va fi probabil urmat si de furnizorii care au oferit pana acum tot continutul gratuit, obtinand venituri din publicitate.

In lupta noastra dintre David si Goliat, cele doua tabere trebuiesa fie pregatite sa faca si compromisuri, pentru ca victoria categorica a unei singure parti este improbabila. Furnizorii trebuie sa creeze continut a carui calitate sa determine internautii sa plateasca pentru el, nu doar sa taxeze continutul creat ca si pana acum. Utilizatorii trebuie sa constientizeze faptul ca, daca nu sunt dispusi sa plateasca, trebuie sa scada drastic pretentiile pentru ceea ce pot obtine gratuit.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: