Publicitatea online din România, o piață de 41 milioane de euro

Piața publicității online din România a crescut în anul 2016 cu 22%, atingând suma de 41 milioane de euro.

Industriile care conduc în topul investițiilor în publicitatea digitală sunt: Telecom (6 milioane de euro), Finanțe (3,5 milioane de euro), Cosmetice şi produse de toaletă (3,4 milioane de euro), Băuturi (3 milioane de euro) şi Online Retail (2,9 milioane euro).

În ceea ce privește formatele de publicitate preferate, bannerele conduc în topul preferințelor, indiferent dacă sunt statice sau rich media, inclusiv skyscrapere sau expandabile. Valoarea lor s-a ridicat, anul trecut, la 10 milioane de euro. Acestea sunt urmate de formatele de tip interruptive, de la interstițiale, la pop-up-uri, pentru care s-au cheltuit 4 milioane de euro. Publicitatea pe dispozitivele mobile: formatele rich media display, reclamele tip mesaj, interstițiale, paid-for search și reclame audio/video optimizate pentru mediul mobil, in-app advertising, SMS, MMS sau optimizarea rezultatelor cautarilor pe mobil, au generat în 2016 vânzări de 3,4 milioane de euro. În conținut s-au investit 3 milioane de euro, iar potrivit previziunilor IAB România (Interactive Advertising Bureau România), acest format le va surclasa pe cele de tip interruptive.

Conform cifrelor raportate de agențiile de media, din punct de vedere al alocării bugetelor pe diferite canale digitale, advertiserii preferă să investească în rețelele sociale și motoarele de căutare. Abia apoi, în piața locală de publishing.

Cum poate fi valorificată creșterea

Aceste concluzii reies din cel mai recent studiu ROADS (Romanian Online Advertising Study), derulat de IAB România, cu sprijinul PwC România.

„Pe fondul unei creşteri economice robuste la nivel de ţară, alimentată de consum, piaţa publicităţii online din România a înregistrat o creştere puternică anul trecut, confirmând potenţialul foarte mare al acestui segment. Pentru a capitaliza însă această evoluţie favorabilă, publisherii trebuie însă să vină cu conţinut de calitate, care să satisfacă nevoia companiilor de a targeta diferite nişe de piaţă”, declară Bogdan Belciu, Partener Servicii de Consultanţă pentru Management, PwC România.

Evoluția pe care piața publicității online a înregistrat-o în România este în concordanță cu tendința de la nivel european, reprezentând însă cea mai pronunțată creștere. Cu toate acestea, piața publicității online din țara noastră are o valoare sub media europeană. Ritmul de creștere subliniază, însă, potențialul mare, care este nevoie sa fie susținut atât prin educație, cât şi prin bunele practici ale industriei locale.

Foto © Sirikul Thirasuntrakul