Business Companii Finanțe Management

Studiu: Fondurile de capital privat concentrate tot mai mult pe managementul portofoliului

6 aug. 2019 3 min

Studiu: Fondurile de capital privat concentrate tot mai mult pe managementul portofoliului

Reading Time: 3 minute

32% dintre profesioniștii în domeniul tranzacțiilor, cea mai mare pondere din ultimii patru ani, se așteaptă ca activitatea lor să se concentreze asupra managementului portofoliului, se arată în cel mai recent studiu Deloitte Central Europe Private Equity (PE) Confidence Survey. Astfel, companiile de private equity își replanifică strategia de investiții pentru tranzacțiile ce vor urma.

Mai bine de jumătate dintre respondenți, 68%, sunt de părere că tranzacțiile vor rămâne la aceleași valori, în timp ce 70% dintre aceștia așteaptă ca volumul pieței să stagneze.

Deși climatul economic este unul incert, prețurile crescătoare explică activitatea mai redusă în rândul fondurilor de capital privat din Europa Centrală. 75% dintre respondenți sunt de părere că nu se va schimba climatul economic, 17% întrevăd o înrăutățire a acestuia, iar 8%, o îmbunătățire.

În urmă cu doi ani, numeroase firme de private equity au ieșit de pe anumite piețe și au fost atrase fonduri de investiții, în momentul actual, piața de private equity revenind la un echilibru în zona Europei Centrale. Fluxul constant de tranzacții vizează companii medii care susțin afacerile în creștere din regiune.

Studiul evidențiază o tendință de creștere a numărului de ieșiri de pe anumite piețe, explicația fiind că perioadele în care prețurile de cumpărare sunt mari sunt mai potrivite pentru a vinde și multe firme de private equity vând către corporații locale și internaționale. Exemple în acest sens au fost raportate în țări ca Polonia sau Serbia.

Radu Dumitrescu Partener Servicii Suport in Tranzactii

”România este mai echilibrată deși am remarcat câteva ieșiri importante – Oresa a vândut Deutek și Somaco, Abris Capital a vândut Urgent Cargus, Enterprise Investors a vândut Profi. Ne așteptăm și la alte vânzări, având în vedere ciclurile de investiție începute în urmă cu patru-cinci ani și care acum ajung la maturitate. Țara noastră a devenit treptat interesantă de fondurile de private equity, mulți jucători de talie medie și mare își deschid birouri în București – Highlander în 2018, Mid Europa Partners în 2019 – și, pentru prima dată, jucătorii locali reușesc să atragă fonduri pentru a investi în IMM-uri românești – Morphosis Capital, Black Sea Fund, Early Game Ventures, ROCA, Gap Minder”, a declarat Radu Dumitrescu, Partener Servicii Suport în Tranzacții, Deloitte România.

Studiul Deloitte Central Europe Private Equity Confidence Survey mai reflectă și faptul că fondurile din regiunea Europei Centrale și de Est sunt în continuare interesate de achizișii, consolidându-și astfel afacerea. Este de luat în calcul că, deși avansul PIB-ului în Europa Centrală este în ușoară scădere, acesta este cel mai mare de pe continent, iar rata șomajului este una scăzută.

Investitorii doresc să investească doar în cele mai bune oportunități din pricina prețurilor mari de achiziție, mai ales pentru că în această perioadă creșterea organică a unui business presupune costuri

În plus, prețurile mari de achiziție fac ca investitorii să fie dispuși să investească numai în cele mai bune oportunități deoarece, în această perioadă, creșterea organică a unui business presupune costuri mari, explică studiul.

Ioana Filipescu Stamboli Partener Consultanta in Fuziuni si Achizitii

”În România, activitatea de private equity s-a extins în ultimii ani, ajungând la aproximativ 30% din piața de fuziuni și achiziții, și a rămas la un nivel robust în prima jumătate a anului 2019. Am asistat la noi intrări pe piața locală, cum este exemplul Blackstone, iar jucătorii care erau deja activi în țara noastră au continuat să își consolideze portofoliile și să achiziționeze companii promițătoare”, a declarat Ioana Filipescu Stamboli, Partener Consultanță în Fuziuni și Achiziții, Deloitte România.

Studiul Deloitte Central Europe Private Equity Confidence Survey se realizează de două ori pe an încă din 2003 și reflectă evoluția pieței de private equity. Cea mai recentă ediție este disponibilă aici.

Foto: © Designer491 | Dreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: