Business Stiri

NEPI Rockcastle investește peste 125 mil. euro în Promenada Craiova. Când se deschide și ce noutăți aduce centrul comercial

20 apr. 2023 3 min

NEPI Rockcastle investește peste 125 mil. euro în Promenada Craiova. Când se deschide și ce noutăți aduce centrul comercial

Reading Time: 3 minute

Dezvoltatorul NEPI Rockcastle aduce în Promenada Craiova branduri în premieră atât pentru zona Olteniei, cât și la nivel național și în regiunea Europei Centrale și de Est (ECE).

Zona comercială Promenada Craiova va avea o suprafață de 78.500 mp, din care noul centru comercial, care include și parc de retail, va ocupa 62.500 mp, iar magazinul Dedeman, 16.000 mp.

Rüdiger Dany - NEPI Rockcastle

“Investiția în Promenada Craiova reprezintă încă o etapă din planul de dezvoltare al Grupului, pe care l-am intensificat încă de anul trecut. Avem încredere în potențialul orașului Craiova , motiv pentru care am decis să implementăm aici cel mai nou proiect al nostru din afara Bucureștiului. Totodată, aceasta este și cea mai mare investiție din retail care are loc în România în ultima perioada. Deși contextul de piață este în continuare marcat de provocări, sunt convins că este un moment propice pentru investiții de natură să impulsioneze economia națională, concentrându-ne simultan atât pe sustenabilitate, cât și pe contribuția la dezvoltarea comunității locale.”

Rüdiger Dany, CEO, NEPI Rockcastle

Premierele Promenada Craiova

Proiectul va fi inaugurat în trimestrul al patrulea din 2023, în luna octombrie, cu o investiție totală de peste 125 de milioane de euro, și va include peste 150 de magazine.

Promenada Craiova food court

Printre acestea, se numără brandul Lefties, parte a grupului Inditex, care marchează oficial intrarea pe piața din România. Lefties este una dintre principalele companii de modă cu prețuri accesibile din Spania și la nivel internațional, care oferă articole de îmbrăcăminte pentru întreaga familie, precum și propria linie de încălțăminte și accesorii. La ora actuală, marca Lefties este prezentă în 14 țări, deschiderea sa în Craiova reprezentând o premieră nu doar în România, ci și în regiunea ECE.

„Lucrările de construcție sunt în grafic și suntem pregătiți să întâmpinăm clienții, la începutul lui octombrie. În afară de un impuls major pentru economia locală, prin crearea a peste 1.500 de locuri de muncă și atragerea de noi investiții, dezvoltarea noului centru comercial aduce și alte beneficii importante pentru Craiova. Am construit un nou bulevard, care va face legătura între două artere rutiere foarte importante ale orașului, respectiv Bulevardul Calea Severinului și Bulevardul Râului. Vor exista două benzi pe fiecare sens al noii artere, cu linie mediană, sensuri giratorii, semaforizare inteligentă, spații verzi și piste de biciclete. Promenada Craiova este, cu siguranță, cel mai complex proiect de retail din sudul țării, iar pe viitor avem în plan să îi adăugăm noi componente. Sunt mândru de munca întregii noastre echipe și îmi doresc ca acest proiect să devină un etalon pentru centrele regionale din România.”

Andrei Radu, Director de Dezvoltare, NEPI Rockcastle

Printre magazinele pe care craiovenii le vor găsi în exclusivitate, în Promenada Craiova, se numără nume importante din zona de articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, precum Peek & Cloppenburg, Nike, Tommy Hilfiger, Calvin Klein, Under Armour, Enzo Bertini, Mohito. Alte premiere sunt constituite de retaileri de tehnologie și software (iStyle), dar și de noile tipuri de magazine din lanțul Inditex: Zara, Bershka, Pull&Bear și Stradivarius. Noul centru comercial va găzdui și primul hypermarket Carrefour din Craiova.

”Ne propunem ca prin inaugurarea Promenada Craiova să îmbunătățim viața craiovenilor. Obiectivul nostru principal este ca prin acest proiect să oferim o experiență de cumpărături completă și de cea mai bună calitate. De aceea, am făcut eforturi pentru a aduce aici combinația perfectă de branduri, retaileri importanți din toate zonele de interes, care se adresează unor categorii diverse de consumatori. În plus, din toamnă, craiovenii se vor putea bucura de multe nume care intră în premieră nu doar în oraș, ci și în România și în ECE. Mă bucur că acest proiect a stârnit foarte mult interes și în rândul retailerilor, astfel că am decis să mărim suprafața comercială prevăzută inițial, pentru a putea include mai multe magazine.”

Marius Barbu, Group Asset Director, NEPI Rockcastle

Proiectul va include un cinematograf Cineplexx, o parcare de peste 2.100 de locuri și restaurante de tip drive-through, precum KFC.

Promenada Craiova - terasa

Centrul comercial va dispune și de cea mai mare terasă panoramică exterioară din Craiova, ce va găzdui restaurante și cafenele, pentru o experiență cât mai plăcută de petrecere a timpului liber.

Ca parte din angajamentul NEPI Rockcastle în direcția sustenabilității și a reducerii amprentei de carbon, Promenada Craiova va fi dotat cu panouri fotovoltaice.

Array

Articole pe aceeași temă: